Servicii de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Piteşti

Publicat pe : 19 august 2013

Distribuie știrea

Prin prezenta SC CORAL IMPEX SRL, în colaborare cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PITEŞTI, vă aduce la cunoştinţă că în perioada 20 – 31 AUGUST 2013 se vor efectua servicii de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Piteşti.
Produsele folosite se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar  umană de Ministerul Sănătaţii şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate.

Acţiunea se desfaşoară în conformitate cu prevederile OMS 536/1997 şi cu recomandările Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru microbiologie şi imunologie Cantacuzino.
Vă rugăm să supravegheaţi cu atenţie copiii şi animalele de companie pentru a nu intra în contact direct cu substanţele, în caz contrar prestatorul fiind absolvit de orice responsabilitate.
Persoanele cu probleme astmatice, cardiace, alergii, etc, sunt rugate sa nu stea in raza de actiune a aparatelor.
Pentru ca activitatea de dezinsecţie să fie eficientă, aceastea trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atăt pe domeniul public cât şi privat.
În acest sens, facem apel către cetaţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze tratamente de dezinsecţie pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii pe domeniul public.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfaşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie va fi prelungită pâna la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Vă rugăm ca în perioada menţionată să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejarii familiilor de albine din municipiu, în caz contrar Primăria Municipiului Piteşti si SC CORAL IMPEX SRL sunt absolvite de orice responsabilitate.
DIRECTOR SUCURSALA, Mihaela Roşca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE