Despre Alex Pîrvu v-am mai povestit, îl ştim cu toţii!!!
L-am ascultat, fără să respirăm, atunci când a pășit, timid, pe scena de la „Next Star”. Puștiul de atunci, s-a transformat într-un adolescent cu o poftă de viață nemaiîntâlnită, dar și o voce care răsună până la cer și înapoi.
După ce în finala Next Star a interpretat, în stilu-i caracteristic, piesa „The show must go on” a celor de la Queen, Alex a avut parte de o uriașă surprinză. Brian May în
persoană avea să-l felicite public, pe pagina sa de Facebook, acolo unde a postat și clipul cu prestația lui Alex. În acest an, trupa Queen a concertat în România, iar organizatorii concertului, împreună, i-au împlinit cel mai mare vis, acela de a-i întâlni pe membrii trupei. Imaginea face cât o mie de cuvinte!
Şi pentru că, de nenumărate ori, a declarat că își doreşte să cânte pe marile scene ale lumii, anul acesta a deschis acest drum. Alex a fost plecat pentru o săptămână în Franţa, unde a susţinut 7 spectacole alături de colega lui de la Next Star, Elena Hasna. Francezii i-au primit cu căldură. Evenimentele au avut loc în oraşul Montbeliard, într-o sală cu 6.000 de locuri.
1 decembrie, ziua naţională a României, nu a rămas nesărbătorită. Alex a fost invitat în cadrul ediţiei speciale Antena 3 – moderată de Mihai Gâdea, unde a interpretat melodia „Copacul”, din repetoriul lui Aurelian Andreescu.
