Sfințire de izvor la Bradu. A curs cu… oficialități

Publicat pe : 16 aprilie 2018

Distribuie știrea

Inflație de personalități, vineri, 13 aprilie, la Bradu. Aproape toți pesediștii cu funcții au participat la slujba de sfințire a unui izvor, săpat la peste 200 de metri adâncime. Rolul principal al izvorului este cel de a alimenta lacul din centrul localității, care, anterior, a fost asanat și dragat din ordinul oficialilor comunei. Vineri, creştinii ortodocşi sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Se sfințesc apele, iar slujba este cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică.

În localitatea Bradu, după slujba ținută la biserica din Bradu de Jos, a avut loc și sfințirea apei, la fântâna nou construită de autoritățile locale. La sărbătoare au participat peste 100 de enoriași, locuitori ai comunei Bradu, primarul Dan Stroe, viceprimarul Gheorghe Negoi, dar și autoritățile județene și parlamentari de Argeș. Cu excepția ”deputatului mitralieră” – Cătălin Rădulescu, precum și a deputaților Gheorghe Drăghici dar și Radu Vasilică (încă în convalescență), cam toată floarea pesedistă a stat în poziție de drepți, începând cu președintele Valeca dar și cu președintele C.J. Argeș, Dan Manu.

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

Desigur, primarul Dan Stroe a fost și gazdă, la Bradu, a Biroului Permanent Județean al PSD. Câtă onoare, mai ales ținând cont că, în urmă cu puțin timp, atunci când avea oarecari probleme, toți pesediștii se făceau că plouă atunci când erau apelați de actualul primar. Acesta însă, a demonstrat că este un bun creștin, și nu numai de Paște…
S.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE