Silvestru D. Voinescu – Un destin asumat

Publicat pe : 16 ianuarie 2017

Distribuie știrea

# 2 ianuarie1935-13 septembrie 2005. Într-un decor de iarnă autentică, vineri, 06 ianuarie 2017, ora 12, în holul Bibliotecii Județene Argeș „Dinicu Golescu”, s-a vernisat o expoziție de fotografii, documente și volume aflate în fondul bibliotecii care omagiază pe cel care a fost domnul Silvestru D. Voinescu, mentorul acestei instituții vreme de 40 de ani. 

Odată cu prezentarea acestei expoziții, intitulată ,,In memoriam Silvestru D. Voinescu” regretatul omul de cultură a fost sintetizat în cuvinte de suflet de către Octavian – Mihail Sachelarie, managerul Bibliotecii Județene Argeș”Dinicu Golescu”, discipolul său în ale bibliotecii, profesorul Vasile Ghițescu, care a prezentat câteva poezii ale fostului director și poetul Constantin Mândruță. 
Vernisajul acestei expoziții, realizată de Compartimentul Organizare Expoziții – Relații Internaționale, respectiv Ileana Baibarac și Adela Dinu, se înscrie deja în tradiția bibliotecii noastre de a-și comemora personalitățile culturale de prim rang. 
Domnul Silvestru D.Voinescu, remarcabil om de cultură, scriitor, un pasionat cercetător al istoriei și culturii argeșene, a fost și va rămâne o figură emblematică a ceea ce înseamnă evoluția unei instituții culturale de standard înalt, fiind, în același timp, și întemeietorul școlii biblioteconomice argeșene. 
Ileana Baibarac                                                                        

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE