Soția lui Traian Tămagă, despre planurile de viitor ale celor doi: ”La anul, vrem să le facem o surpriză lui Thomas și bunicilor săi”

Publicat pe : 8 februarie 2017

Distribuie știrea

La cei 29 de ani împliniți, Georgiana Schmuzer Tămagă se poate considera una dintre cele mai norocoase femei din lume. Este patroana agenției de turism TripTailor, un business de aproape 2 milioane de euro, are o căsnicie frumoasă, o familie frumoasă; pe scurt, se poate spune că viața ei este o poveste fără sfârșit și poate chiar fără orizonturi.

Soția lui Traian Tămagă, Georgiana Schmuzer, a declarat,  în exclusivitate pentru redactorii „Atitudine în Argeș”  că au în plan pentru viitorul apropiat să îi surprindă plăcut pe fiul lor, Thomas, dar și pe bunicii acestuia, oferindu-i o surioară sau un frățior micuțului.

Conform declarației sale, acest lucru va fi posibil după ce își va clarifica situația mult mai bine pe plan profesional, ea încercând să dezvolte agenția TripTailor  peste ocean, în America, iar acest lucru nu îi conferă foarte mult timp liber; însă, de anul viitor, cei doi soți se pregătesc să devină din nou părinți.
Georgiana Schmuzer: ”Da,ne pregătim pentru al doilea bebeluș, mai ales că și Thomas ne dă semne că își dorește. Însă anul acesta, proiectul de dezvoltare a agenției din Statele Unite îmi ocupă foarte mult timp. Dar,anul viitor, sigur le vom face o surpriză lui Thomas și bunicilor.
Antoniu Neguț

Vezi și știrea  Premieră medicală la Spitalul Orășenesc Mioveni

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE