Spitalul Municipal Curtea de Argeș a primit denumirea – Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia”

Publicat pe : 8 decembrie 2025

Distribuie știrea

 

În ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, Spitalul Municipal Curtea de Argeș a primit denumirea acestei copile sfinte care ocrotește de secole Orașul Basarabilor. Înalt Prea Sfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului alături de un sobor de preoți au sfințit unitatea medicală și au binecuvântat credincioșii și mai ales au adus moaștele Sfintei Filofteia spre închinare.

Au fost prezenți la acest moment deosebit prefectul Ioana Făcăleață și primarul Constantin Panțurescu, de la Curtea de Argeș.

”Am avut bucuria să particip ieri, în Ajunul Sărbătorii Sfintei Mucenițe Filofteia, la un moment de profundă încărcătură spirituală și umană, desfășurat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș: Unitatea sanitară a primit denumirea – Spitalul Municipal „Sfânta Muceniță Filofteia” – o inițiativă care onorează tradiția, credința și identitatea orașului.

Moaștele Sfintei Filofteia, păstrate la Mănăstirea Curtea de Argeș și aduse ieri la unitatea medicală, au transformat spitalul într-un loc de pelerinaj, de speranță și binecuvântare.

Înaltpreasfintitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost alături de cadrele medicale, de pacienți și toți cei prezenți, într-o slujbă care ne-a reamintit puterea credinței și a solidarității.

Vezi și știrea  Fosta primăriță din Ștefănești - participare la Sărbătoarea Internațională a Vinului

Reabilitarea Secției de nou-născuți, realizată de către Arhiepiscopie, rămâne o dovadă a grijii față de oameni, de sănătate și a respectului profund pentru misiunea sacră a personalului medical.

Le mulțumesc domnului primar Constantin Panturescu și conducerii spitalului pentru grija față de sănătatea comunității, pentru modernizarea unității sanitare si dotarea acesteia cu aparatură de ultimă generație. Sănătatea argeșenilor trebuie să fie o prioritate!

Fie ca Sfânta Muceniță Filoteea să aducă ocrotire, vindecare și lumină tuturor celor aflați în nevoie!”, a transmis prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE