Susţine o cauză! Povestea dureroasă a unei mame şi a copilului ei

Publicat pe : 28 noiembrie 2016

Distribuie știrea

18 decembrie 2009.  Medicul care a urmărit sarcina nu a venit la spital. Nu era nici o problemă şi, deşi aveam 37 de ani, doctorii nu au vrut să îmi facă cezariană. Bebeluşul s-a  axfixiat la naştere şi nu îi dădeau nici o şansă să trăiasacă. A luptat din prima clipă de viaţă. Am plecat din spital după 10 zile şi totul părea în ordine. Era atât de frumos – un îngeraş -aşa cum este şi acum.
De pe la 5 luni au început problemele şi la 8 luni s-a pus diagnosticul de spasme infantile asimetrice şi sindrom West.

A început tratamentul. Mai întai pentru oprirea acelor spasme şi apoi pentru protecţie antiepileptică.
D-na doctor neurolog a spus că dacă va face terapie de recuperare intensinv se va recupera, era atunci prima speranţă; acum, după atâta timp, mi-a spus ca m-a încurajat – se pare ca nici dumneaei nu a crezut că va fi aşa de bine.
Este nevoie de multa răbdare, timp şi bani.
La 9 luni am început terapia de recuperare, am făcut la Bucureşti terapie Vojta.
Pentru că rezultatele EEG-urilor nu au mai evidenţiat nici o descărcare neurologică i-a fost scos tratamentul medicamentos.
Acum diagnosticul este: Paralizie cerebrală şi Sindrom West.
A urmat o perioadă de recuperare acasă la Piteşti şi apoi am reuşit să ajungem la Sibiu, în centrul care este specializat pe terapie Vojta, acolo unde – mami şi Ştefan – ne-am mutat şi am stat aproape doi ani făcând terapie intensiv, de cele mai multe ori de trei ori pe zi. Rezultatele au început să apară.
Pentru că nu a mai acceptat acesta terapie, am început terapia ABR, adusă în România de Asociaţia Copii, suflete speranţe, la Constanţa.
Între timp am început hidroterapia, terapia ocupaţională şi logopedia, terapia craniosacrală. Am contiunat cu kinetoterapia.
Rezultatul după sase ani de muncă: Ştefan a început să meargă de-a-buşilea, s-a ridicat, lângă  pat singur, in picioare, a început să vorbească și acum, împreună cu mami, mergem la grădiniță.  Toate aceste terapii ne fac să sperăm la momentul în care va reuşi să meargă singur.
Recuperarea continuă şi la Centrul Maria Beatrice din Alba Iulia, iar progresele sunt evidente şi vizibile de o săptămână la alta.
Pentru detalii, contact şi sprijin
Mirela Sandu
RO 61 RZBR 00000 600 15171453
Asociaţia Umanitară Trandafirul Speranţei.
RO 61 RZBR 00000 600 15171453 deschis la Raiffeisen Bank Piteşti

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE