Tanczos Barna: ”Programul «panourilor fotovoltaice» va începe în aprilie”

Publicat pe : 31 ianuarie 2022

Distribuie știrea

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că în luna aprilie a acestui an va începe : Ediția 2024 a „panourilor fotovoltaice”, care va dispune de fonduri suplimentare. Mai mult, va fi nevoie de sprijinul autorităților locale, pentru  implementarea acestui program. Sunt puse în joc sume importante de bani, iar Barna crede că programul va fi un succes.

„Putem aloca mult mai mulți bani pentru acest program (panouri fotovoltaice n.r). Vom porni ediția 2022, sper ca undeva în aprilie vreau să avem un parteneriat cu autoritățile publice locale. Până în 2024 am putea avea un miliard de euro pentru aceste programe. Ne trebuie o capacitate de implementare mult mai mare.

Vezi și știrea  Apare noul Spring! Dacia nu va avea două modele electrice de segment A

 

De aceea am propus primăriilor să implementăm la nivel național un program. Sper să găsim o soluție împreună pentru că este aproape imposibil pentru o autoritate centrală să implementeze un program de o asemenea anvergură.

Fotovoltaicele sunt ușor de implementat, 20.000 de lei este o sumă generoasă din acest punct de vedere. Eu cred că va fi un succes acest proiect și vom contribui la balanța națională”, a declara ministrul Mediului, la Digi24.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE