“Târgul Mărţişorului”, care, anul acesta, va avea loc în perioada 24 februarie – 9 martie, vine cu noi reguli. În primul rând, nu oricine poate închiria un spaţiu pentru desfacere: “Anul acesta nu vom discuta decât cu persoane autorizate: fizice sau juridice. Orice alt fel de comerţ înseamnă evaziune fiscală. Atenţie, vor fi controale de la Garda Financiară dar şi de la alte instituţii! De precizat că fiecare persoană autorizată va beneficia de un singur spaţiu, nu de mai multe, cum s-a întâmplat în anii trecuţi, când membrii aceleiaşi familii vindeau în mai multe locuri”, anunţă primarul Tudor Pendiuc.
Locurile pentru comercianţi vor fi atribuite prin tragere la sorţi, iar taxa se va ridica la 3 lei/mp/ zi pentru fiecare comerciant.
Anul acesta nu vom mai vedea chiloţi la tarabe
Din acest an, la “Tâgul Mărţişorului” vor putea fi comercializate numai mărţişoare şi produse similare şi în niciun caz articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte. “Au existat critici privind felul în care a arătat centrul Piteştiului la ediţiile precedente sau la sărbătorile de iarnă, şi pe bună dreptate, aşa că nu vrem să se mai repete asemenea situaţii”, a mai adăugat Tudor Pendiuc. Primarul îi avertizează pe comercianţii care au de gând să se abată de la aceste reguli că riscă să nu mai poată desfăşura astfel de activităţi pe viitor: “Comercianţii care vor cumula mai mult de trei contravenţii nu vor mai primi acord de comercializare pe teritoriul municipiului Piteşti”.
