Termenul de depunere a declaraţiei unice a fost extins până la 31 iulie

Publicat pe : 16 iulie 2018

Distribuie știrea

În ședința de Guvern de joi, 12 iulie, s-a aprobat extinderea până la 31 iulie a.c., a termenului până la care contribuabilii, persoane fizice trebuiau să depună Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Termenul a fost extins deoarece atât bonificaţia de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019, cât și cea acordată corespunzător pentru contribuţiile sociale datorate, au suscitat interesul contribuabililor, care a determinat îngreunarea Spațiului Privat Virtual prin numărul foarte mare de accesări ale acestui serviciu online gratuit în apropierea expirării termenului.

Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au de asemenea obligația de a depune Declarația Unică.
Declarația Unică se depune online, atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator și parolă, sau cu certificat digital calificat, cât și prin intermediul portalului e-guvernare.ro.
Declarația se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Nedepunerea la termenele prevăzute de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE