Transport de călători, suplimentat la Pitești

Publicat pe : 18 mai 2020

Distribuie știrea

S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. anunță, în contextul ridicării restricțiilor de circulație pentru cetățeni, suplimentarea capacității de transport cu 7 autobuze, astfel încât fiecare linie de transport va beneficia de un numărmai mare de autobuze aflate în circulaţie. Pentru prevenirea îmbolnăvirii şi răspândirii virusului COVID-19, călătorii vor trebui să respecte o serie de reguli, în conformitate cu recomandările transmise de către autorități.

Astfel, urcarea în autobus va fi condiţionată de purtarea măştii de protecţie. Respectarea regulilor de distanţare, respective păstrarea unei distanţe de 1 metru în autobuz, în staţiile de parcurs şi la punctele de vânzare, este deosebit de importantă. Scaunele care vor putea fi utilizate vor fi marcate cu verde, iar călători ivor fi rugaţi să ocupe numai aceste locuri. Totodată, va trebui evitată aglomerarea autobuzului, întrucât capacitatea maximă de transport va fi de 50 de persoane.
Va fi eliminată restricţia accesului în autobuz pe uşa din faţă a acestuia. În perioada următoare, în interiorul mijloacelor de transport se vor lipi afişe care conţin noul set de reguli ce trebuie respectate în utilizarea serviciului de transport public local şi stickere care vor marca scaunele pe care călătorii au voie să se aşeze.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE