Tudor Pendiuc, Simona Bucura Oprescu şi Mircea Drăghici, despre condamnarea lui Nicolescu în dosarul Căteasca

Publicat pe : 7 iulie 2014

Distribuie știrea

După ce, vineri, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş  la 9 ani şi 6 luni închisoare cu executare în dosarul Căteasca, preşedintele  interimar al PSD Argeş, Tudor Pendiuc, şi cei doi  deputaţi de Argeş şi-au exprimat speranţa că verdictul  va fi altul după recurs, pentru că decizia instanţei amintite nu este irevocabilă.

Dosarul  în care  Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Nicolescu la 9 ani şi 6 luni de puşcărie  pentru fraudare de fonduri europene vizează reabilitarea podului de la Căteasca, ce face legătura între Autostrada Bucureşti-Piteşti şi DN 7, construcţie care ar fi fost avariată de inundaţii în 2005. Procurorii au arătat că podul era deja avariat când s-au produs inundaţiile, iar Nicolescu şi Corneliu Oprescu, primarul comunei Căteasca, ar fi semnat cererea de finanţare pe baza unor acte false, astfel încât CJ Argeş ar fi  încasat ilegal fonduri nerambursabile de 1,25 milioane de euro.
„Pentru a accesa banii europeni, funcţionari din cadrul CJ Argeş au atestat în cererea de finanţare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundaţii, deşi unul dintre ele, cel din comuna Căteasca, fusese avariat anterior, aşadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv. Cererea de finanţare a fost însoţită de o declaraţie de parteneriat semnată la data de 25 ianuarie 2007, de inculpatul Nicolescu, în calitate de preşedinte al CJ Argeş şi reprezentant al acestei autorităţi contractante, cunoscând faptul că în conţinutul acestei cereri sunt atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului. Caracterul fals al acestui înscris constă în aceea că în conţinutul acestuia s-a menţionat în mod nereal că podul din comuna Căteasca a suferit avarii importante în urma calamităţilor naturale din perioada aprilie — august 2005 şi ca urmare, a fost închis circulaţiei, deşi infrastructura podului era avariată anterior anului 2004, iar la momentul producerii inundaţiilor podul era închis circulaţiei”, se arată comunicat. al DNA Piteşti emis după începerea cercetărilor.
Lucrarea  la care fac referire anchetatorii a fost încredințată firmei Zeus SA, care aparține omului de afaceri Grigore Dobre, trimis în judecată în dosarul în care Nicolescu a fost anchetat pentru fraudarea unor fonduri PHARE.
„În cursul anului 2009, Nicolescu Constantin a primit cu titlu de mită de la Dobre Grigore, acţionar majoritar şi administrator al SC ZEUS S.A., un spaţiu comercial situat în municipiul Piteşti, în suprafaţă de peste 300 mp, în valoare de 447.000 lei. Pentru a disimula infracţiunea de corupţie, la data de 23 martie 2009, la Biroul Notarului Public Didea Ionel a fost încheiat un contract fictiv de vânzare-cumpărare”, au mai arătat procurorii.

Reacţii la sentinţa Curţii de Apel Bucureşti

“Numai cine nu munceşte nu  greşeşte!” a declarat, la scurt timp după pronuţarea sentinţei, deputatul de Argeş Mircea Drăghici, chestorul Camerei Deputaţilor, care  s-a ferit să comenteze decizia instanţei.
Colega sa, Simona Bucura Oprescu, şi-a arătat  încă o dată susţinerea pentru fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. “Eu cred în nevinovăţia preşedintelui nostru!”, a exclamat deputatul de Mioveni.
Decizia  Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă și irevocabilă. Nicolescu poate – și în mod cert va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
”Ce se poate comenta la o asemenea decizie?! Sper ca apelul, recursul, să ducă la un alt verdict… Nici celor mai mari duşmani nu le doreşti privarea de libertate”, a declarat preşedintele interimar al PSD Argeş, Tudor Pendiuc, care ocupă fotoliul lăsat  liber de Constantin Nicolescu, fost preşedinte al filialei judeţene a Partidului Social Democrat.

Ce pedepse au primit ceilalţi inculpaţi din Dosarul Căteasca

În  acelaşi dosar au mai fost învinuite 11 persoane,  printre care  patronul Zeus, Grigore Dobre, și soția acestuia, Cristina Dobre, consilier superior in cadrul Consiliului Judeţean Argeş.
# Grigore Dobre , patronul firmei Zeus:
– 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei
– 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată
Instanţa a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, sporită cu 2 luni, în final inculpatul Dobre Grigore execută pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp.
# Cristina Dobre – consilier superior in cadrul Consiliului Judeţean Arges – Serviciul Achiziţii Licitaţii:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
# Ionel Didea – rectorul Universităţii de Stat Piteşti şi  notar public in cadrul Biroului Notarului Public „DIDEA IONEL” din municipiul Pitesti:
– mustrare.
# Mihail Gabriel Nicoară – consilier Consiliul Judeţean Argeş:
– 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
– 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.
– 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Instanţa a contopit pedepsele de mai sus şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare, sporită cu 5 luni. În final inculpatul Nicoară Mihail-Gabriel execută pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp.
# Ionela  Mioara Pintilie – subinginer în cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
# Sabina Elena Bocioacă – inspector superior in cadrul Consiliului Județean Arges – Serviciul Financiar:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
# Mirela Aurelia Florescu – consilier juridic in cadrul Consiliului Judeţean Argeş – Serviciul Achiziţii Licitaţii:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
# Olga Stancu – economist in cadrul Consiliului Judeţean Argeş – Serviciul Unitate de Implementare Proiect Management Integrat al Deseurilor Solide:
–  4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
# Ecaterina Pletoiu –  asociat, administrator si director la SC PROIECT INFRA 2005 SRL Piteşti:
– 5 luni închisoare cu suspendare  pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni.
# Codruţa Lavinia Mercea:
– 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a şi b Cp, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
– 1 an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de fals intelectual.
– 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Instanţa a contopit pedepsele de mai sus a aplicat  pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare, sporită cu 5 luni. În final inculpata Mercea Codruţa-Lavinia execută pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a şi b Cp .
(C.S.)

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE