Tudor Pendiuc: ”Sunt nevinovat în fața Legii, în fața oamenilor și în fața lui Dumnezeu!”

Publicat pe : 28 noiembrie 2016

Distribuie știrea

Cu doar 2 săptămâni înainte de alegeri, Curtea de Apel București a revocat măsura preventivă a controlului judiciar față de Tudor Pendiuc, candidat pentru Senatul României din partea ALDE Argeș. Iată că justiția română își face datoria și a considerat că trebuie să ia această decizie, ceea ce, în campania electorală aflată în plină desfășurare, e un semnal important. Acum, Tudor Pendiuc  poate fi votat de argeșeni  în deplină liniște morală, decizia de a-l scoate de sub control judiciar putând fi considerată un pas înainte către dovedirea nevinovăției. De altfel Tudor Pendiuc a declarat în mai multe rânduri că este nevinovat. ,,Sunt nevinovat în fața Legii, în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor! Nu voi pleca de pe lumea aceasta până nu-mi voi dovedi nevinovăția. Nu pot să-mi las copiii cu pata că tatăl lor a fost corupt!”, a spus recent chiar pe un post național de televiziune. L.S.

Vezi și știrea  Proiectul noii legi a salarizării, un dezastru pentru educație. Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”: „Nu putem accepta această variantă!”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE