Un călineștean a devenit noul Comandant al Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul”

Publicat pe : 17 martie 2021

Distribuie știrea

# Colonelul Marian-Gabriel Chilău a participat la misiuni în teatrul de operațiuni din Afghanistan
Joia trecută, în prezența Șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă, și a reprezentanților autorităților locale și ai Forțelor Terestre Române, a fost marcată încheierea perioadei active a unei cariere îndelungate și impresionante, ce a cuprins 34 de ani sub arme în slujba națiunii române!
Col. dr. Marian Bae a predat comanda colonelului Gabriel Chilău, până atunci adjunctul unității.

Domnul colonel Marian Bae, comandantul Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul” și al Garnizoanei Pitești, și-a urmat întotdeauna convingerile, s-a confruntat cu provocări, a știut să ia decizii, a dat dovadă de un puternic simț de conducere. Astăzi, unitatea pe care a comandat-o are o reputație excelentă și datorită contribuției sale.

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești: ”Am fost onorat să particip la ceremonia de predare-primire a comenzii Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul” și a Garnizoanei Pitești! Îl felicit pe domnul colonel pentru întreaga carieră și sunt convins că va fi activ, chiar și în rezervă, experiența domniei sale și simțul puternic al datoriei îl vor ține aproape de viața cetății. Felicitări și „La mulți ani”! La deschiderea unei noi pagini, asigur Școala de Instruire Interarme a Forțelor Terestre „Mihai Viteazul” și Garnizoana Pitești că pot conta pe administrația locală!”

Vezi și știrea  În zilele toride de vară, un sistem de aer condiționat funcțional este esențial pentru confortul la volan

 

Cine este noul comandant

Militar de carieră, colonelul  Marin-Gabriel CHILĂU s-a născut în 1965, în localitatea Călineşti, jud. Argeş; A absolvit: Liceul militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova,  Şcoala Militară Ofiţeri Activi de Tancuri şi Auto ,,Mihai Viteazul”,arma tancuri, Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea Interarme, studii posuniversitare.
A participat la misiuni în teatrele de operaţii: din Afganistan și România.
I s-au conferit. în semn de apreciere, următoarele distincții:
Veteran, 2016
Emblema de Onoare a Forţelor Terestre, 2014
Insigna „Participant la Misiuni In Străinătate”, 2009
Medalia „The Army Commendation”, 2009
Emblema de Onoare a Statului Major General, 2009
Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate, 2011
Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate, 2006
Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate, 2001
Pe întreaga activitate a fost apreciat cu calificativele Foarte Bun şi Excepţional.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE