Un drum din Corbi, distrus de exploatările cu masă lemnoasă

Publicat pe : 30 iulie 2018

Distribuie știrea

Primarul de la Corbi, Virgil Baciu nu a mai suportat situația exploatărilor cu masă lemnoasă din satul Poienărei și a luat atitudine. Acesta a solicitat părerea locuitorilor din Corbi, cu privire la măsurile ce ar trebui să se ia când drumul comunal este transformat într-o rampă de lucru.
Drum a fost reparat acum un an de Primăria Corbi, iar în momentul de față s-a transformat într-o rampă de lucru pentru firma de exploatare, cât și pentru conducerea

Obștei Moșnenilor Poienărei care a făcut un obiectiv din a distruge pădurea acestui sat, pădure din care s-a tăiat în ultimii ani de zile cât nu s-a tăiat în cei 50 de ani de existență ai mei pe aceste meleaguri. Acum un an de zile s-a investit foarte mult în satul Poienărei și s-au realizat lucrări de asfaltare, iar aceste camioane vor afecta cu siguranță calitatea lucrărilor a spus primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Daniel Constantin - în centrul unui nou scandal. Concursurile de la ARICE pun probleme...

Situația de la Corbi – complicată

După ce Primăria Corbi a reușit cadastrarea drumului din zonă, Obștea Moșnenilor Poienărei a deschis un dosar, în civil, încercând să își atribuie ca proprietate privată acest teren, proces pe care ulterior l-a și pierdut în instanță. Acum a deschis un nou dosar, făcând plângere penală de data aceasta, spunând că a fost ”furată suprafața obștei prin abuz”.

Conducerea Obștei Moșnenilor Poienărei – amendată cu 50.000 lei

Conducerea Obștei este vinovată de tot ce se întâmplă acolo. Tocmai de aceea dorește să își atribuie acel drum pentru a putea să exploateze lemnul din pădure mult mai ușor și să transforme drumul într-o rampă de lucru – a mai spus primarul comunei Corbi, Virgil Baciu. A.I.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE