Un localnic din Beleţi pune la zid Comisia Locală de Fond Funciar din localitate

Publicat pe : 26 ianuarie 2011

Distribuie știrea

# Tribunalul Argeş anulează recent o încheiere de şedinţă – suspectă – a Judecătoriei Topoloveni # Cornel Păun: Nu mă las până nu îi execut… Păun Cornel se luptă de ani de zile cu autorităţile locale din comuna Beleţi. Luptă inegală, dacă ţinem cont că este vorba, pe de o parte, de un pensionar, iar pe de alta – autorităţi ale statului român. Adică

primărie, primar, jurist, Comisie Locală de Fond Funciar. Cu toate astea, Cornel Păun a reuşit să îi tăvălească zdravăn (şi lupta nu s-a încheiat încă) pe toţi cei cu care s-a războit.
Totul a pornit de la refuzul (sau tergiversarea) autorităţilor locale de a elibera omului nostru acte de proprietate pentru o suprafaţă de teren din Beleţi. Acesta obţine în instanţă o hotărâre ce prevedea obligarea acestor autorităţi să înainteze documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate. Hotărârea devine definitivă şi irevocabilă prin nerecurare şi, pe lângă obligaţia descrisă mai sus, mai stabileşte una suplimentară: plata de daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea acestei obligaţii.
Cum lucrurile nu s-au mişcat deloc, Păun Cornel se adresează executorului judecătoresc Vârgă Ioan, care notifică atât Comisia Locală de Fond Funciar Beleţi cât şi pe primarul comunei, Dorin Cătănea, solicitând înaintarea actelor Comisiei Judeţene de Fond Funciar, acte necesare emiterii unui Titlu de Proprietate.
Creditorul Păun Cornel se adresează din nou instanţei pentru aprobarea executării silite a Comisiei Locale din Beleţi. În încheierea de şedinţă din data de 17.08.2010, Judecătoria Topoloveni respinge cererea de încuviinţare a executării silite. Păun Cornel nu renunţă şi face recurs la Tribunalul Argeş. Acesta, într-un final, admite recursul şi modifică încheierea pronunţată de Judecătoria Topoloveni, în sensul că încuviinţează executarea silită (pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2010).
Cu actul în braţe, Cornel Păun se duce din nou la executorul Ioan Vârgă. Acesta se pregăteşte din nou să execute Comisia Locală de Fond Funciar Beleţi, pe data de 13 ianuarie a.c. Motiv pentru care se şi deplasează, îm,preună cu creditorul Păun, la sediul Primăriei din localitate. Acolo este întâmpinat de primarul Dorin Cătănea şi de juristul primăriei, Roxana Roşescu. Aceştia pun în vedere celor doi că au depus la sediul Judecătoriei Topoloveni, cu data de 11 ianuarie (probabil ştiind de executarea din 13 ce urma să se producă) o contestaţie la executare.
Cornel Păun: Încearcă să amâne nişte lucruri pe care eu le-am câştigat în două instanţe. Sunt buni de plată, pentru că au greşit. Nu ştiu de ce se mai complică, atât primarul cât şi jurista cu hârtii. Poate au impresia că eu o să renunţ. Însă nu realizează că eu voi merge până la capăt. Dreptatea este de partea mea şi nu mă las până nu îi execut…
Lucian GHERGUŞ

Vezi și știrea  Încep probele scrise la Bacalaureat

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE