Spiridon Voinescu.
Trăim într-o societate politică ce a încercat, din greu, toate combinaţiile posibile. Din nefericire, aceste combinaţii au fost parafate nu după criterii doctrinare, nu după convingeri patriotice, ci după o luptă surdă pentru ciolan. Cred că numai PRM-ul lui Vadim Tudor a rămas, cumva, necombinat cu U.D.M.R. Însă, dacă mâine cineva ar anunţa o astfel de alianţă, nimeni nu ar leşina de
surpriză. Aşa încât, în cele câteva rânduri următoare, doresc să imaginez un scenariu îndelung gândit – sunt convins – în camerele Cotrocenilor. Scenariu care prevede o ruptură între PSD-ul lui Ponta şi PNL-ul lui Antonescu şi venirea la guvernare (nu acum, ci la alegeri) a PSD alături de PDL.
Teoretic, aşa ceva este exclus. Măscările aruncate cu sârg de partenerii din USL la adresa guvernanţilor – şi invers – ar trebui să facă imposibil un asemenea scenariu. Cum însă „du-te dracu, idiotule” a devenit, în politică, un fel de „bună ziua, vecine”, nu m-aş mira să văd o ruptură în relaţia amoroasă dintre Ponta şi Antonescu, primul (mai tânăr şi nestatornic) plecând spre a prinde răsăritul de mână cu…Ungureanu. Premier faţă de care Ponta a făcut deja doi-trei paşi interesanţi, aşa cum sunt primii paşi într-o relaţie care abia se înfiripă. Despre relaţiile încordate de acum, n u se pune problema. Amintiţi-vă numai ce bine se înţeleg, aici la Piteşti, Nicolescu şi Iani Popa, preşedinţi de partide care se înjurau în public până în preziua parafării tratatului de alianţă. La fel de bine s-ar putea înţelege Mircea Andrei cu Constantin Nicolescu, poate chiar mai bine, dacă ţinem cont că sunt personaje politice de calibru apropiat, nu ca…ei, lăsaţi…
Ungureanu şi Ponta sunt firi pragmatice, oameni tineri şi cu putere de muncă. Antonescu, dimpotrivă, se bazează pe discursul politic, unul care deja (cam devreme, că nu au venit alegerile) s-a uzat. Primii doi ar putea face o echipă redutabilă, aşa cum i-am imaginat în titlu, muncind în mod real şi la un nivel superior.
Nu pot să închei fără menţiunea următoare: dacă Băsescu – preşedintele care, deşi este într-o scădere evidentă de popularitate, a dovedit în repetate rânduri că e un bun strateg – reuşeşte să îi despartă pe cei doi atacanţi ai USL şi să îl extragă pe Ponta, cel mai muncitor dintre cei doi, atunci, cu prisosinţă, merită un fel de Nobel pentru abilitate politică. Un altfel de Nobel. Am putea să îi spunem premiului, de exemplu, Machiavelli…
