USL a controlat politic primăriile care au primit bani

Publicat pe : 5 noiembrie 2012

Distribuie știrea

Bulf Cornel Cătălin, candidatul Alianţei România Dreaptă pe Colegiul de Deputaţi Piteşti Nord, care cuprinde şi comunele Băbana şi Bascov, a declarat că adevărate controale politice au năvălit peste primăriile care au primit cele 2.5 miliarde de la guvernul MRU, şi că în acest moment se practică inclusiv păcălirea argeşenilor cu venituri sub 400 de lei, cu ajutoarele de la Uniunea Europeană, care le sunt atribuite ba unor candidaţi, ba guvernării, ba autorităţilor locale: „Primăriile care au primit bani de la Guvernul Ungureanu au fost verificate de Curtea de Conturi şi le-au fost retraşi banii, iar cei care

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

i-au cheltuit au fost obligaţi să îi dea inapoi. O brambureală oferită de USL.   Se împart ajutoarele de la Uniunea Europeană. În unele comune, deja acest ajutor este folosit în scop electoral. Poate ar fi frumos să se specifice că nu este de la primar, nu de la Ponta, ci de la Uniunea Europeană. Este trist că se ajunge şi se recurge la astfel de metode, ci nu la un concurs de proiecte care pe termen lung să îi ajute sincer pe români. Se încearcă doar cumpărarea lor, mandat cu mandat!”

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE