Valeca vrea un guvern de tehnocraţi

Publicat pe : 9 noiembrie 2015

Distribuie știrea

Pe fondul agitaţiei din stradă, senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş şi-a exprimat opinia cu privire la modalitatea de a guverna ţara în perioada imediat următoare, în urma demisiei Guvernului Ponta, precizând că cea mai bună soluţie, după părerea sa, ar fi un guvern de tehnocraţi care să creioneze bugetul de stat pentru anul 2016, dar care să organizeze şi alegerile viitoare.
”Pentru stabilitate actuala coaliţie şi-a arătat unitatea, iar PSD a propus un lucru logic, având în vedere diversele mesaje şi cereri care se fac, şi anume de

a organiza o a doua rundă consultări. Prima dată să se inventarieze la Cotroceni toate cerinţele şi apoi să se nască un profil de premier şi un profil de guvern care să ducă la îndeplinire cerinţele minimale pe termen scurt şi apoi pe termen mediu.
Eu cred că e necesar un guvern de tehnocraţi cu o largă susţinere parlamentară pentru perioada următoare, în vederea organizării alegerilor şi a trecerii bugetului de stat pe anul 2016. Cred că este soluţia cea mai viabilă. Nu sunt eu cel care decide. Vom vedea în zilele următoare care sunt concluziile administraţiei prezidenţiale”, a declarat preşedintele PSD Argeş, Şerban Valeca. L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE