Vești bune pentru locuitorii din Bradu! 14 străzi vor fi modernizate cu fonduri nerambursabile

Publicat pe : 5 iulie 2023

Distribuie știrea

 

Primarul Dan Stroe a semnat un contract de finanțare foarte important pentru comuna Bradu, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Este vorba despre un proiect pentru modernizarea a 14 străzi din localitate: introducerea rețelei de canalizare pluvială și asfaltare.

Potrivit primarului Dan Stroe, următoarele străzi vor fi modernizate: Busuioc, Aleea Busuioc, Aleea Rozelor, Crivăț, Fragilor, Frasinului, Gladiolei, Gutuiului, Margaretei, Mărgăritar, Matei Gabriel, Mesteacănului, Nucului și Violetelor.

“Este pentru prima dată când localitatea Bradu accesează fonduri pentru infrastructură. Vom introduce canalizare pluvială și vom asfalta cele 14 străzi, urmând să mai accesăm fonduri pe acest segment.

Acest proiect se adaugă altora de succes pe care le-am realizat până acum cu fonduri accesate de administrația pe care o conduc. Printre acestea, ca exemplu, ar fi înființarea unei creșe în valoare de 2.476.890,88 lei cu TVA și achiziționarea unei autospeciale de deszăpezire prin GAL Ținutul Verde în valoare de 623.560 lei cu TVA”, a declarat primarul Dan Stroe pentru Realitatea Bradului.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE