Adio sporuri nesimțite la stat! Măsurile de austeritate asumate de Guvernul Bolojan, care prevăd eliminarea de sporuri pentru angajații din sistemul de stat sunt definitive. Bugetarii nu vor mai primi sporuri nejustificate nici după ce România va ieși din situația limită în care se află. În schimb, pensiile și salariile ar putea fi majorate în a doua jumătate a anului viitor, numai dacă țara noastră se va redresa din punct de vedere bugetar-fiscal.
„Măsurile de îngheţare de salarii sunt măsuri temporare. Eliminarea de sporuri este o măsură definitivă. Dar îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor este temporară. În cazul în care lucrurile se reechilibrează în 2026, văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar, cu condiţia să avem şi măsuri de susţinere a economiei“, a afirmat vicepremierul Tanczos Barna, potrivit Puterea.ro.
Barna a explicat că în ultimii 10 ani, creșterea economică a României a fost bazată în mare parte pe consum, fapt care a contribuit la adâncirea deficitului comercial.
„Acest pachet este fundamentul pentru o creştere economică pentru următorii zece ani. Este un calcul economic. Şi ultimii zece ani au însemnat creştere economică, dar din păcate a fost o creştere bazată pe consum. Cererea şi consumul au crescut mult mai repede decât producţia internă. Decalajul dintre cele două a fost acoperit de importuri. Noi trebuie să avem grijă ca producţia internă să crească suficient de mult, să avem capacitate de export, să echilibrăm şi balanţa comercială“, a spus vicepremierul, conform sursei citate.
