Viorel Badea, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor Argeș: ”Noile cărți electronice de identitate se eliberează gratuit”

Publicat pe : 30 septembrie 2025

Distribuie știrea

# Modelul vechi mai poate fi solicitat și nu există un termen limită în acest sens

Pe 5 iunie 2025, la Pitești s-a înregistrat prima cerere de eliberare a cărții electronice de identitate. Primul care a solicitat carte de identitate cu CIP a fost chiar primarul municipiului, Cristian Gentea. Avantajele pe care le asigură noile documente sunt nenumărate – de la faptul că se eliberează gratuit, până la calitatea de a asigura o mai mare protecție în fața falsurilor.

Săptămâna trecută, am stat de vorbă cu Viorel Badea, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor Argeș, care ne-a răspuns cu amabilitate la o serie de întrebări în legătură cu noile documente electronice. Tot ce trebuie să știți veți regăsi în interviul următor.

# Noile cărți de identitate cu CIP se pot obține numai la București? Care-i procedura de solicitare?

– Noile cărți electronice de identitate se fac numai la București, dar documentele de solicitare se pot depune la orice serviciu public, din țară, de evidență a persoanelor. Comparativ cu solicitarea cărților de identitate model 1997, care se poate face numai la serviciul public de domiciliu.

# Cetățenii care doresc, mai pot solicita vechile cărți de identitate, cele care se folosesc și în prezent?

– Da, modelul 1997 mai poate fi solicitat și nu există un termen limită în acest sens. Până la această dată nu există un act normativ care să specifice un termen limită. Totul ține de stocul de material pe care fiecare județ îl are disponibil.

# Cât costă eliberarea noii cărți de identitate cu CIP?

– Noua carte electronică de identitate se eliberează gratuit pentru toți cetățenii care au peste 14 ani. Totodată, este disponibilă și pentru cetățenii care nu au împlinit 14 ani, dar aceștia vor achita o taxă de 70 de lei. Aceeași taxă este valabilă în cazul cetățenilor care au primit cartea electronică de identitate, dar care au pierdut-o sau au deteriorat-o și cer un nou document. Deci vor plăti 70 de lei chiar dacă inițial nu au plătit nimic. Această taxă de 70 de lei se poate achita la CEC sau la automatele selfpay. Și mai există varianta în care cetățeanul dorește noua carte de identitate în format mic, fără CIP. În acest caz trebuie să achite o taxă de 40 de lei. Iar în cazul în care se dorește eliberarea modelului 1997, taxa este de 7 lei.

# Este o condiție ca solicitantul noii cărți de identitate să aibă vechiul buletin expirat?

– Nu. Noua carte de identitatea se poate elibera chiar dacă nu a expirat vechiul document.

# Cât durează eliberarea noilor cărți de identitate?

– Conform legii, maxim 30 de zile.

# De unde ridică cetățeanul noua carte de identitate?

– În cazul noii cărți de identitate electronice, cetățeanul poate specifica, atunci când depune actele, dacă dorește să ridice cartea de identitate de la serviciul public de evidență a persoanelor din raza de domiciliu sau chiar din alt județ. Dar trebuie să precizeze acest lucru atunci când depune actele.

# Care sunt datele de identificare speciale în cărțile de identitate electronice?

– Cartea de identitate electronică are un CIP care stochează datele personale, amprenta, inclusiv adresa de domiciliu. Un detaliu este că noile cărți de identitate electronice nu mai au adresa înscrisă pe document, ci doar în CIP. Noile cărți electronice fără CIP nu conțin amprenta.

# Care ar fi avantajele pe care le aduce noua carte de identitate electronică?

– Avantajele sunt următoarele: are o dimensiune mică, se eliberează gratuit, cu ea te poți autentifica în diverse sisteme ale MAI.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE