Vive la France!

Publicat pe : 19 iulie 2011

Distribuie știrea

Pentru orice francez, ziua de 14 iulie are o semnificaţie deosebită, cu o puternică încărcătură emoţională. De la 1789 încoace,  fiind vorba despre Revoluţia Franceză, se poate spune că ziua de 14 iulie a însemnat sfârşitul a ceea ce s-a numit “Vechiul Regim” şi, totodată, începutul unei noi ere. A devenit apoi Ziua

Naţională a Franţei, sărbătorită cu entuziasm şi patriotism în fiecare an.
Biblioteca Judeteana “Dinicu Golescu” Arges, a marcat aceasta importanta zi, printr-o frumoasa expozitie, unde Franta se oglindeste in colectiile acesteia. Puteti admira in holul bibliotecii: Franta de ieri si de azi, pagini din istoria Frantei, Dacia si Renault – un succes in relatiile romano – franceze si Franta din perspectiva Uniunii Europene.
Franţa a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii româneşti prin personalităţile care au fost influenţate de cultura franceză şi prin ideile, generate de această spiritualitate, care a creat direcţii şi a deschis drumuri noi în autocunoaşterea naţională. Biblioteca detine un fond numeros de carte cu si despre Franta, in limba franceza si nu numai.
Va invitam la biblioteca sa admirati expozitia, sa lecturati, sa va delectati, rasfoind frumoasele albume de pe Valea Loarei.
Mihaela Penaru, bibliotecar Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” Argeş

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE