Zilele Orașului Topoloveni – concursuri, concerte, voie bună!

Publicat pe : 24 iunie 2019

Distribuie știrea

Orașul Topoloveni sărbătorește, anul acesta, 598 de ani de atestare documentară. Miercurea trecută s-a dat startul petrecerii, alături de soliști și trupe locale, dar au fost și oferite premii elevilor eminenți, copii cu rezultate foarte bune la învățătură. Primarul Gheorghiță Boțârcă a evidențiat, ca de fiecare dată, elevii din Topoloveni cu premii la concursuri și olimpiade naționale. Aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă miercuri seara, la deschiderea Zilelor Orașului Topoloveni, iar dascălii lor au avut ocazia să țină o cuvântare, pentru ca și alți elevi să fie îndreptați către învățătură și performanță.

”Aștept ca, anul viitor, scena să fie plină cu elevi care au obținut premii la nivel național”, le-a dat drept ”sarcină”, dascălilor, primarul Gheorghiță Boțârcă
Programul artistic a început cu ansamblul folcloric ”Ciuleandra”, copii pregătiți de Maria Mirabela Isabela Petrișor, și totodată au urcat pe scenă elevi pregătiți de solistul Sebi David, copii de care artistul s-a arătat foarte mândru. ”Pregătesc acești minunați elevi de 2 ani și sunt mândru că au câștigat concursuri, olimpiade și festivaluri importante. Îi susțin și sunt alaturi de ei, deoarece știu câtă nevoie aveam și eu la început de această susținere, iar astfel debutul lor sa le fie mai usor.”, ne-a declarat solistul Sebi David, profesor îndrumător al micuților artiști care au urcat pe scena amplasată în fața Casei de Cultură din Topoloveni, de Zilele Orașului.
Au mai evoluat, în concert: Grupul vocal bărbătesc ”Haiducii Vlădicii”,  Orchestra ”Doina Argeşului”, a Centrului Cultural Judeţean Argeş, alături de soliştii Cristina Turcu Preda, Daniela Cernea, Diana Călinescu, Bogdan Oncioiu, George Nedelea, Graţian Bădescu, Veronica Dinu, Lucica Baciu-Bican, Valentin Grigorescu, Tony Nicu, dirijor Virgil Iordache.
Joi, 20 iunie 2019 pe Platoul Casei de Cultură ”Pr. Ion Ionescu”, serbarea a continuat cu un spectacol oferit de clasele de canto, dans modern şi dans sportive, apoi de Teatrul ”Alexandru Davila” Piteşti,  cu spectacolul ”Gramofonul cu amintiri”
În încheiere, scena a fost ”încinsă” de soliștii Paul Surugiu (FUEGO), Stela Enache și Marina Florea.
Vineri, la Casa de Cultură ”Pr. Ion Ionescu”, a fost rândul corurilor, care au impresionat publicul, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Corală ”D.G.Kiriac”. Au participat coruri din Cernavodă, Întorsura Buzăului, Leordeni, Ploieşti, Piteşti şi Topoloveni.
La Mulți Ani, Topoloveni!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE