Ziua Armatei Române, sărbătorită şi la Săpata

Publicat pe : 2 noiembrie 2011

Distribuie știrea

Autorităţile locale din Săpata au ţinut să fie sărbătorită şi la ei în comună această zi semnificativă, Ziua Armatei Române. Cu prilejul acestei sărbători edilul localităţii, Constantin Stanciu, fost cadru militar, a   re-inaugurat  Monumentul Eroilor de la Şcoala Generală Găinuşa. Acest monument datează din anul 1932, fiind ridicat în memoria eroilor căzuţi pe fronturi. Constantin Stanciu a hotărât să-l renoveze, iar cu prilejul acestei sărbători semnificative a fost inaugurat. Evenimentul a început cu slujba de sfinţire a acestui

monument, slujbă ţinută de un sobor de preoţi din localitate, după care copiii şcolilor din zonă au organizat şi ei un spectacol, cu prilejul acestei sărbători, recitând poezii şi fredonând cântece dedicate eroilor. La acest eveniment a ţinut să fie alături de cetăţeni şi să sărbătorească împreună cu ei şi deputatul de pe colegiul respectiv, Sorin Pandele.
,,Mă bucur că sunt din nou alături de dumneavoastră în această zi în care sărbătorim Ziua Armatei Române, zi în care cinstim eroii neamului nostru. Totodată sunt bucuros şi felicit primăria pentru iniţiativa pe care a avut-o, să renoveze acest monument. Este un lucru extraordinar care nu numai azi trebuie să aducă în memoria dumneavoastră eroii acestei localităţi care au căzut pe câmpul de luptă, ci de câte ori trecem prin faţa acestui monument. Încă o dată vă spun că mă bucur că sunt alături de dumneavoastră şi sper ca în continuare să particip la toate evenimentele importante ale localităţii dumneavoastră” a spus Sorin Pandele. Lucian GHERGUŞ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE