Ziua Mondială a Animalelor şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor, sărbătorite la Muzeul Județean Argeș

Publicat pe : 3 octombrie 2016

Distribuie știrea

În fiecare an, la începutul lunii octombrie, Muzeul Judeţean Argeş sărbătoreşte Ziua Mondială a Animalelor (World Animal Day – WAD) şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor (European Birdwatching Day).
Pe 4 octombrie, se aniversează în întreaga lume ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR.  A fost aleasă această dată pentru că este Ziua Sfântului Francisc din Assisi, ocrotitorul tuturor animalelor. Este ziua în care oamenii îşi unesc forţele pentru a promova: afecţiunea, dragostea şi respectul pentru fiinţele necuvântătoare.

Ziua Mondială a Animalelor îşi are originea într-o convenţie a ecologiştilor desfăşurată în 1931 la Florenţa, pentru a atrage atenţia lumii asupra speciilor aflate în pericol. Ulterior,  evenimentul  a căpătat amploare astfel încât astăzi celebrează toate formele de viaţă animală.
În forma actuală, Ziua Mondială a Animalelor a fost sărbătorită pentru prima dată în Anglia la 4 octombrie 2003. Organizaţiile şi persoanele  fizice, care au  participat la ceea ce avea să devină un eveniment anual, au avut oportunitatea să pledeze în favoarea ocrotirii animalelor.
Pretutindeni în lume: în şcoli sau pe internet, în adăposturile pentru animale sau în spaţiul public, prin spectacole de muzică sau prin emisiuni filatelice, prin strângere de fonduri sau prin acţiuni de popularizare, oameni de toate vârstele îşi manifestă dragostea şi respectul faţă de animale.
Al doilea eveniment este EUROPEAN BIRDWATCH (EuroBirdwatch) 2016, eveniment care îi implică pe toţi cei care iubesc natura şi păsările. Acţiunea are loc la începutul lunii octombrie, când pasionații de birdwatching se reunesc și fac observații ornitologice, de regulă, în locuri unde există mari aglomerări de păsări. Partenerii BirdLife din fiecare țară europeană sunt organizatorii naţionali, la noi de eveniment fiind responsabilă Societatea Ornitologică Română. Sunt centralizate numărul speciilor, exemplarelor, participanţilor şi locurilor vizitate iar, până acum, România a reuşit să intre în Top 10 Europa cu numărul de locuri unde au fost observatori. Este o sărbătoare a păsărilor migratoare, un prilej de a fi observate şi specii care cuibăresc în cu totul altă parte a ţării sau a continentului. Totodată, evenimentul constituie un prilej ca toată lumea să afle că păsările migratoare sunt în pericol, că sunt afectate de schimbările climatice sau de intervenţia brutală a oamenilor în natură, că le dispar locurile de odihnă de pe traseul de migraţie.
Muzeul Judeţean Argeş va marca Ziua Mondială a Animalelor şi Ziua Europeană a Observării Păsărilor luni, 3 octombrie 2016. La ora 11:00, la Colegiul Tehnic Armand Călinescu din Piteşti, va avea loc o activitate de informare şi conştientizare, concretizată în: prezentări, filme şi discuţii, iar la ora 13:00, vom organiza o sesiune de observare a păsărilor pe Lacul de acumulare Piteşti, împreună cu colaboratorii noştri de la Colegiul Tehnic C. D. Neniţescu.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE