ZIUA UNIVERSALĂ A IEI ROMÂNEȘTI, SĂRBĂTORITĂ LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

Publicat pe : 30 iunie 2025

Distribuie știrea

Marți, 24 iunie, în zi de mare sărbătoare – nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica – cum mai este denumită în popor) și totodată, Ziua Universală a Iei Românești, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș, s-a desfășurat activitatea ”PORTUL POPULAR ROMÂNESC ÎN IMAGINI”.

Prezentările celor trei specialiști au conturat un context etnocultural, dezvăluind publicului prezent codul și tainele portului popular românesc.

În prima expunere, doamna bibliotecar Magdalena IONIȚĂ-ROȘOIU a prezentat expoziția realizată cu acest prilej, alcătuită din cărți poștale și albume vechi ale fondului Secției ”Colecții Speciale”. Un loc aparte îl reprezintă cele editate la Editura ”Socec & Co.” și Editura ”C. Sfetea” din București după fotografiile cu țărani ale lui Alexandru Bellu. Opt dintre aceste fotografii au fost incluse în albumul La Roumanie en images, Paris, Imprimeria A G. Hoir, 1919 și au specificat pe verso ”Reproducția interzisă”.

Portul muscelean este reprezentat de forografiile realizate în Sudioul Foto Munteanu din Câmpulung, iar imaginile sunt preluate din albumul profesoarei Alexandrina Enăchescu-Cantemir, Portul Popular Românesc, apărut în anul 1939 la Craiova, unde, în cele 140 de planșe este reprezentat costumul popular pe regiuni (inclusiv Muscel și Argeș) și din Albumul de cusături românești al Elisei Brătianu, editat de Consiliul Superior al Industriei Casnice, alcătuit din 179 de planșe cu motivele tradiționale culese din satele muntenești și bucovinene.

”Prin expunerea de astăzi arătăm că, alături de instituțiile specializate, bibliotecile pot juca un rol activ în promovarea portului popular, devenind spații de învățare, explorare și celebrare a acestei părți esențiale a culturii românești.”, a precizat doamna bibliotecar Magdalena IONIȚĂ-ROȘOIU

Cea de-a doua prezentare “ARTA CĂMĂȘII CU ALTIȚĂ ȘI SIMBOLISTICA ACESTEIA” a aparținut invitatului special, domnul conf. univ. dr. Sorin MAZILESCU – etnolog și profesor la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București – Centrul Universitar Pitești.

”Inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, cămașa cu altiță este expresia creativității și continuității tradiției românești din România și Republica Moldova, reflectând rafinamentul meșteșugului transmis din generație în generație. Celebra musceleancă Zinca Golescu, purtătoare de stindard pe baricadele revoluţiei paşoptiste din Ţara Românească, le îndemna pe sătencele din Goleştii Muscelului, potrivit corespondenţei familiale «să nu mai poarte rochii de oraş. Noi însene – menţiona nepoata acesteia, Catinca Rosetti – ne-am făcut fiecare un costum şi-o să-l purtăm la vară. Unele ţărănci au început să se ia după noi şi să-şi facă şi ele cămăşi cu râuri!»”, a transmis dl. conf. univ. dr. Sorin MAZILESCU.

Cea de-a treia prezentare intitulată ”COLECȚIA DE COSTUME POPULARE DONATE DE ELISA BRĂTIANU ȘI SABINA CANTACUZINO MUZEULUI ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI – CLUJ NAPOCA” a aparținut domnului dr. Florin Gerard CĂLIN – managerul Bibliotecii Județene Argeș .

”În anul 1934, Sabina Cantacuzino şi Elisa Brătianu au donat Muzeului Etnografic al Transilvaniei 191 de piese de port ţărănesc, provenite din toate zonele etnografice româneşti, caracteristice sfârşitului de secol al XIX-lea. Patrimoniul donat, de o remarcabilă valoare artistică şi istorică, le înscrie pe cele două reprezentante de seamă ale familiei Brătianu în rândul prestigioşilor susţinători ai întemeierii muzeelor etnografice din România, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj fiind primul muzeu de profil din ţară, deschis în 1923, sub conducerea lui Romulus Vuia. Cele 191 de piese textile au o valoare etnografică specială, deoarece oferă o imagine de ansamblu asupra portului popular din arealul românesc, specific perioadei 1880-1900. În crearea lor, găsim majoritatea tehnicilor de lucru, a tipurilor de țesături, a materialelor și simbolurilor folosite de cusătoare și țesătoare la sfarșitul sec. al XIX-lea.

Piesele reprezintă repere nealterate în studiere și înțelegerea costumului popular, pe zone etnografice și constituie una din cele mai importante colecții de costume populare, păstrată într-un muzeu, în România. În anul 2013, muzeografii Radu Oprea și subsemnatul, au înterprins o cercetare istorică și etnografică în arhiva Muzeului Etnografic al Transilvaniei-Cluj, prilej cu care au discutat și realizarea unei expoziții cu o parte din piesele de port popular amintite. Ca un modest omagiu adus Elisei Brătianu şi Sabinei Cantacuzino pentru gestul generos în constituirea patrimoniului etnografic românesc, Muzeul Goleşti a oferit publicului său o expoziţie temporară inedită care a prezentat 42 dintre cele 191 de piese de port tradiţional românesc din secolul al XIX-lea. Expoziţia a fost găzduită în salonul de iarnă al Conacului Goleşti, în perioada octombrie 2013 – februarie 2014 și am considerat momentul oportun ca de ”Ziua iei” să prezint această colecție la Biblioteca Județeană Argeș”, a menționat Florin Gerard CĂLIN – managerul instituției gazdă.

La finalul evenimentului, membrii Asociației Culturale Corul Veteranilor ”Mihai Viteazu”, sub îndrumarea dirijorului col. (rtr.) Nicolae PERNIU, au susținut un microrecital care a încântat auditoriul.

Maria-Magdalena IONIȚĂ-ROȘOIU, Adrian-Nicolae COMAN



Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE