De Sărbătorile Paștelui, cuprins de o nostalgie tembelă, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr o sticlă de fetească de Ștefănești, care, poate, îmi va aduce aminte de momentele copilăriei. Momente când tata ne punea câte un dop de vin în față. Vin bun de la Institutul din Ștefănești. Așa încât am oprit la magazinul de prezentare și desfacere al pomenitului Institut și am cumpărat. Fetească, Merlot, Cabernet, Pinot Noir, cam de toate. Destul de ieftine, însă asta, la vinuri, nu e de bine. Ajuns acasă, am constatat că etichetele sunt colorate cu diverse carioci, au termeni tăiați cu pixul. Chestii ciudate, dacă te
gândești la o cramă serioasă. Partea cu crama serioasă s-a estompat după ce am deschis și gustat din prima sticlă. Partea cu crama serioasă a dispărut de tot după ce am încercat să gust și din celelalte. Cam același vin, de proastă calitate, în toate sticlele. Fără prea mare legătură cu inscripția de pe etichete, de vin superior calitativ. Mă, băieți, mai încercați, vă rog, și marfa altora, până să vă faceți așa o impresie bună. În sfârșit, toate sticlele începute au ajuns la mama, ori de oțet, ori pentru oamenii care mai vin la muncă, la țară. O fi grav dacă amestec Pinot Noir-ul cu Feteasca?…
Dezamăgit profund, așa cum scriam mai sus, am intrat pe internet pentru a căuta, totuși, un vin vechi de Ștefănești, vinul copilăriei mele. Stupiză! Zeci de vinuri de Ștefănești, niciunul de la Institut. Undeva în josul paginii deschise de Google, în sfârșit, site-ul INCDBH-ului. Penibil de urât, cu o grafică de o poate face pe Muma Pădurii să pară frumoasă! Aici, în sfârșit, am găsit vinul care mi-a stârnit amintirile cele frumoase. Feteasca Regală. Doar că, o sticlă, costă peste 100 de lei. Ceva mai sus pe același goagăl, la alții, aceleași sticle se vând cu 300 de lei pachetul de 6, adică 50 de lei/sticlă.
Resemnat, am purces să cumpăr de la ceilalți. Și am înțeles de ce Institutul are acces, de un timp, prin spate. Pentru că, în momentul acesta, cam pe acolo se situează…
A.S.
