Criză criză, dar cu miză… şi sarmale cu dobândă 30%…

Publicat pe : 13 ianuarie 2011

Distribuie știrea

Iacă a venit şi 2011 pe apa Argeşului cel urât curgător şi murdar ca vremurile pe care le traversăm. Murdar din cauza unei societăţi murdare şi fără nicio scânteie de speranţă la normalitate. Murdar de minciuni, murdar până şi de naivitatea noastră de oameni învăţaţi să înghiţim chiar tot.

În primul rând am înghiţit, de sărbători, bucatele tradiţionale. Tot mai mulţi cu noduri, banii pentru mâncare provenind de la un CAR, de la vreun amanet sau cine ştie de la ce cămătari. Sarmale cu dobândă de 30% pe lună… Nu-i nimic, o vom duce mai bine anul acesta, aşa a spus Băsescu de la Predeal. Şi a mai spus că e preocupat de reformarea statului român – care înseamnă de fapt alte câteva sute de mii de concedieri, pentru că altceva nu a fost reformat. Discurs pe care l-am auzit – identic – şi anul trecut, însă de la Sinaia. Că de, se mai plictiseşte şi primul domn al statului, ce p… Flămânzit apoi – probabil de atâta discurs vechi– preşedintele a fugit la masă. Se vede treaba că nici noi nu ne-am săturat încă (de minicuni), dovadă că nu a ieşit nimeni în stradă să protesteze la scumpirile anunţate. Nu…  eram prea ocupaţi cu televizorul, să deplângem soarta tragică a spitalelor în care e frig din lipsă de bani, sau a sportivilor de performanţă ce nu se mai prezintă la competiţii din aceleaşi motive. Şi am dat televizorul mai tare când preşedintele a trecut pe deasupra caselor noastre cu elicopterul, către capitală. Pe A.1 era aglomeraţie aşa de mare încât nici renegaţii (de către Băsescu) de la poliţie nu îi mai puteau face loc…
În 2011 începe vânzoleala pentru alegerile de la anul. A se citi preacurveala. Ah, ce importanţă vor avea partide cu „mare” reprezentare în Argeş, ca UDMR (îl avem pe Zoltan Kalman, nu?) sau ca UNPR (Gingăraş deja îşi freacă palmele). Nu, nu se decide aici, aici se preacurveşte după politica de la Bucureşti, după deciziile care vor fi luate acolo de şefii cei mari. Poate îl vom vedea pe Gingăraş pupându-se cu Nicolescu (ce s-au mai scuipat anul trecut…) dacă PSD decide că o alianţă cu vinovaţii fără vină de la UNPR e benefică. Poate îl vom vedea pe Zoltan Kalman prefect de Argeş, în cazul unei alianţe PSD-UDMR câştigătoare. Degeaba se zvârcolesc Goleştii şi Brătienii în mormintele lor de la marginea oraşului. Căci noi, cei vii, suntem mai imobili decât ei. La ei vorbeşte măcar trecutul. Noi? În criză, în această criză care începe să aibă şi miză…

Vezi și știrea  Istorii neconvenționale. Rezistența armată anticomunistă din Argeș

Spiridon Voinescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE