Absolvent al Facultății de Geografie din București, profesor și cercetător în protecția mediului, Cristian Andrei Iosif a trăit experiența voluntariatului în Italia, timp de zece luni. Neîmpăcat cu sine, încă nedumerit cu privire la locul lui în lume, ca spațiu, dar și ca potențial de exprimare liberă, Andrei a descoperit, în Dolomiți și în Prealpi, frontul italian, bine conservat, din Primul Război Mondial.
Îi place să se piardă în munți, ca să poată coborî cât mai adânc în propria singurătate. A făcut-o și în Italia și munții i-au descoperit linia frontului din anii 1915–1918. Italienii știu să-și prezerve istoria și eroii. Așa că, odată stârnit, Andrei a început să caute, să se documenteze, să adune de prin arhive, să asculte melodiile la modă în epocă. Ba, mai mult, și-a creat starea de ”ca și cum”. A încercat să respire în condiții de subterană, imaginându-și că l-a trimis acolo explozia unui obuz. S-a străduit să muște dintr-un sendviș, dar, bătut de iarnă, în vârf de munte, era cât pe ce să-și rupă dinții în pâinea tare ca piatra. S-a gândit la cum vor fi supraviețuit soldații aceia, cărora munții le păstrau încă amintirea. Și i s-a făcut o foame cumplită, foame de frică și foame pentru că a înțeles. S-a închipuit tânăr, foarte tânăr, de nici 20 de ani, entuziast, despărțindu-se de iubita în lacrimi, convins că războiul nu va dura decât o vară. A traversat, cu alte cuvinte, empatic până în pânzele albe, o experiență stranie, pe care pare că n-a ales-o, care pare că l-a ales, și s-a întors acasă, hotărât să împărtășească ce s-a petrecut cu el.
Aceasta este povestea întâlnirii de marți, 18 octombrie, de la Biblioteca Județeană Argeș, cu elevii de la liceul pe care l-a absolvit în urmă cu zece ani – Colegiul Național I. C. Brătianu – și cu profesoara lor de istorie, Mihaela Olteanu. Temele de reflecție, pe care Cristian Andrei Iosif le-a propus, dincolo de imagini, de descrieri, de fond sonor, sunt de-o actualitate extremă. Putea fi acest război evitat? S-a încheiat el cu adevărat sau continuă, cosmetizat și mai înverșunat, și astăzi? Pot fi reconsiderate, reinterpretate cauzele lui și contextul în care a izbucnit? Ce anume a schimbat în mentalul colectiv? Cum arată fața nevăzută a tehnologiei? Valurile de migranți, mișcările naționaliste cărora le cresc din nou aripi, reacțiile și mecanismele incoerente ale Uniunii Europene se regăsesc, răsucite, cu alte trăsături, pe chipul Europei din Marele Război?
Acestor provocări le-a ținut piept prof. Mihaela Olteanu. Dialogul a fost mai mult decât salutar. A fost autentic, ceea ce înseamnă că va continua și că tinerii noștri încep să gândească și cu mintea lor.
Denisa Popescu
