Spiridon Voinescu.
Contrar vremurilor nebune pe care le trăim, scandalurile sexuale sunt oarecum absente la noi. De ce, când televizoarele bubuie de agresiuni sexuale? Nu doresc să fiu înţeles greşit. Aici nu mă refer la violatorul de rând, la beţivul care numai după pragul de unu la mie devine bărbat şi arată asta nevestei disperate,
bineînţeles şi cu ajutorul câtorva pumni. Nu. Aici mă refer la legătura strictă dintre sex şi putere, puterea adevărată, cea politică şi, în directă legătură, cea a banului. Recent, Strauss-Kahn a fost prins pe picior greşit cu menajera unui hotel. Bill Clinton a făcut acelaşi lucru (ba mai mult) cu una din asistentele Casei Albe. Preşedintele Franţei este recunoscut ca un fustangiu. Premierul Italiei este şi mai şi… La noi, mai nimic. „Puterea acţionează ca un afrodiziac” spun specialiştii, iar bărbaţii puternici îşi iau ceea ce le trebuie de la o femeie uitând, deseori, să ceară. Şi iarăşi mă întreb: de ce nu se întâmplă asta şi la noi, deşi faptul că nu se întâmplă este unul foarte bun? Primul răspuns la care mă pot gândi este acela că nu avem, pur şi simplu, bărbaţi puternici. Poate avem bărbaţi care doar arată puternici, poate că sunt de fapt – cei mai mulţi – numai nişte marionete prinse cu sfoară. Iar libidoul nu poate fi reprodus de către o păpuşă, indiferent cât de bun este păpuşarul. Poate că puternicii noştri sunt discreţi, norocoşi şi se feresc de reclamaţii. Poate sunt inhibaţi de diferenţa între felul în care arată la birou, cu ştampila şi filele de cec în mână – fii ai lui Zeus – şi felul în care arată goi – mici şi, poate, şi penibili.
Poate că, totuşi, politicianului român i-a fost descoperită o primă calitate care să îl ridice deasupra celor din restul lumii…
