Poetul George Tei – dublă lansare de carte, la Pitești

Publicat pe : 27 mai 2019

Distribuie știrea

Centrul Cultural Pitești organizează un dublu eveniment editorial, sub egida Zilelor Municipiului Pitești. Poetul George Tei își lansează volumele de versuri „Labirintul Gândurilor” și „Tu, Eu și Poezia”, miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, de la Casa Cărții. Autorul se numește Gheorghe Ion, dar, pentru că s-a născut în cartierul Tei din București, și-a ales pseudonimul sub care este cunoscut ca poet.

A debutat la Cenaclul Camil Petrescu, sub îndrumarea scriitorilor Valentin Deșliu și Nicolae V. Coban. De-a lungul timpului, i-au fost publicate grupaje de poezii, în revistele „Bucureștiul literar și artistic”, „Literatorul”, „Adevărul literar și artistic”, „România literară”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Tomis”.
A obținut premii literare la numeroase festivaluri de profil și a publicat 12 volume, printre care se numără „Fratele meu geamăn”, „Lasă-mi dragostea”, „Bolnav de timp” „Muntele din mine”, „Operație pe cord deschis”, „Marsupiul îngerilor”.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE