Sala Polivalentă din Pitești va fi gata în primăvara anului 2022

Publicat pe : 2 decembrie 2019

Distribuie știrea

# Lucrările vor începe la începutul anului viitor
Compania Naţională pentru Investiţii (CNI) a anunţat că a semnat contractul de proiectare şi execuţie a Sălii Polivalente din Piteşti. Valoarea contractului pentru acest obiectiv de investiții este de aproximativ 82 milioane lei. De lucrările acestui proiect se va ocupa societatea Con-A SRL din Sibiu, declarată câştigătoare a licitaţiei organizată de CNI.

Noua sală polivalentă va avea o capacitate totală de 4.900 de spectatori și va putea găzdui competiții de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale. Viitoarea construcție  are prevăzut regimul de înălțime Subsol + Parter + 3 Etaje. La subsol vor fi realizate 144 locuri de parcare.
Conform contractului, sala polivalentă nu va fi realizată mai devreme de primăvara anului 2022. Durata contractului este compusă din: proiectare (4 luni), execuţia (24 de luni) şi perioada de garanţie de bună execuţie a lucrărilor (60 de luni). Termenele curg din momentul semnării contractului cu firma CON-A.
Sala va fi construită pe un teren cu o suprafață de circa 8.400 mp, situat pe strada Basarabiei, imobilul fiind plănuit să ocupe 6.290 mp din aceasta.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE