Ședințele de lucru ale Adunării Eparhiale au început să se umple de ”foști”

Publicat pe : 10 februarie 2020

Distribuie știrea

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, s-au desfășurat, marțea trecută, lucrările Adunării Eparhiale. Schimbările politice recente, dar și anumite fricțiuni interne de partid, sau cauze chiar mai ordinare de atât, au dus la o explozie de ”foști” în forul de conducere amintit. ”Foști” care vor dispărea, probabil, după încheierea acestui mandate, în Parlamentul de la Curtea de Argeș.

Începem, mai dulce, cu fostul șef al PSD Argeș,  Dan Manu. Lângă care s-a așezat, la foto, fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici. Imediat după Înaltul, fostul posesor de permis de conducere, Liviu Țâroiu, primarul Câmpulungului, dar și fostul prefect de Argeș, Emilian Dragnea.

Membrii Adunării Eparhiale, aleși pe termen de patru ani

Ședința a fost precedată de o slujbă de tedeum oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic împreună cun sobor de preoți și diaconi. Ierarhul Argeșean a deschis lucrările Adunării Eparhiale, amintind pe scurt de evenimentele importante desfășurate pe parcursul anului 2019 și  de eforturile depuse de cei direct implicați în toate activitățile Eparhiei. Prin intermediul unui material video realizat de Departamentul Mass-media al Eparhiei, a fost prezentată activitatea desfăşurată în anul 2019 de Centrul Eparhial.  Au fost evidențiate activități din cadrul sectoarelor: administrativ bisericesc, economic-financiar, construcții bisericești, cultural-misionar, social-filantropic, teologic-educațional și patrimonial.
De asemenea, o parte din membrii Adunării Eparhiale și-au prezentat opiniile legate de realizările anului 2019, fiecare amintind  și de implicarea personală. Mai mult au fost făcute propuneri constructive cu privire la misiunea Bisericii în societate. Adunarea  Eparhială  este  organism  deliberativ  pentru  toate  problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale Eparhiei. Membrii Adunării Eparhiale, clerici și mireni, se aleg pe termen de patru ani și sunt în număr de 30. Mandatul actual: 2018-2022.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE