Activitatea la zi a parlamentarilor din Argeș

Publicat pe : 2 martie 2021

Distribuie știrea

 

Argeșenii sunt reprezentați bine în Parlamentul României. Numeric vorbind, pentru că, altfel, cei trimiși în Capitală să îi reprezinte nu se îngrămădesc, deocamdată, cu realizările. Avem patru senatori și nouă deputați. Iată, mai jos, în cifre, activitatea acestora.

ATENȚIE: nu este cuprinsă, în rândurile următoare, și activitatea prestată pe rețelele de socializare, care e mult, mult mai serioasă!

SENAT
1. Cristina Stocheci (PSD) – al doilea mandat de senator, din partea PSD Argeș. Secretar al grupului PSD. Activitate: zero inițiative legislative, zero declarații politice, zero întrebări, zero interpelări, zero interpelări adresate primului ministru, zero moțiuni. Are 14 luări de cuvânt în plen, una fiind reprezentată de depunerea jurământului, alte 13 fiind la exprimarea unor voturi.
2. Ovidiu Puiu (PSD) – primul mandat de parlamentar. Activitate: zero inițiative legislative, zero declarații politice, zero întrebări, zero interpelări, zero interpelări adresate primului ministru, zero moțiuni. Are 9 luări de cuvânt în plen, una fiind reprezentată de depunerea jurământului, alte 8 fiind la exprimarea unor voturi.
3. Dănuț Bica (PNL) – al doilea mandat de parlamentar, primul fiind la Camera Deputaților. Vicelider al grupului PNL. Activitate: două inițiative legislative, o declarație politică, o întrebare, o interpelare, 10 luări de cuvânt în plen, zero moțiuni.
4. Ion-Narcis Mircescu (USR) – primul mandat de parlamentar. Vicelider al grupului parlamentar USR-PLUS. Activitate: două inițiative legislative, zero declarații politice, zero întrebări, zero interpelări, zero întrebări adresate Primului Ministru, 12 luări de cuvânt în plen, zero moțiuni.
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Nicolae Georgescu (PSD) – al doilea mandat la Camera Deputaților. Vicelider al grupului parlamentar PSD. Activitate: două propuneri legislative, o luare de cuvânt, patru întrebări și interpelări, o moțiune;
2. Bălășoiu Aurel (PSD) – primul mandat de parlamentar. Activitate: o propunere legislativă, o luare de cuvânt, o moțiune;
3. Simona Bucura-Oprescu (PSD) – al treilea mandat la Camera Deputaților. Activitate: șase luări de cuvânt, patru întrebări și interpelări, o moțiune;
4. Remus-Gabriel Mihalcea (PSD) – primul mandat de parlamentar. Activitate: o luare de cuvânt, o moțiune;
5. Nicolae Pavelescu (PSD) – primul mandat de parlamentar. Activitate: o propunere legislativă, o luare de cuvânt, o moțiune;
6. Gheorghe Adrian Miuțescu (PNL) – al doilea mandat de deputat. Activitate: o luare de cuvânt (depunerea jurământului);
7. Daniel Constantin (PNL) – al treilea mandat de deputat. Activitate: două propuneri legislative, o luare de cuvânt;
8. Liviu-Ionuț Moșteanu (USR) – al doilea mandat la Camera Deputaților. Lider al grupului parlamentar (USR-PLUS). Activitate: două propuneri legislative, unsprezece luări de cuvânt, un proiect de hotărâre;
9. Mircia Chelaru (AUR) – primul mandat de parlamentar. Activitate: două propuneri legislative, o luare de cuvânt.
Cifrele au fost culese de pe paginile oficiale ale Senatului și Camerei Deputaților miercurea trecută. Să-i spunem miercurea neagră? Putem, însă e neagră numai pentru alegători. Pentru aleși, indiferent de activitate, indemnizația uriașă merge, merg mașinile, șoferii, consilierii. Doar noi, alegătorii, nu mergem nicicum.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE