Dr. Mariana Boşneag, preşedinta AMF Argeş: „În toate comunele din județ sunt cabinete ale medicilor de familie”

Publicat pe : 31 mai 2021

Distribuie știrea

Instituția Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu lipsa medicilor de familie în mediul rural. În acest context a întreprins o serie de demersuri la autoritățile publice cu atribuții în materie, ținând cont de situația de fapt și raportat la normele legale ce reglementează activitatea medicilor de familie, cu atenţie specială asupra problemelor apărute în contextul pandemiei de Covid-19.

Prezența unui medic de familie în comunitate este o condiție necesară garantării dreptului constituțional la ocrotirea sănătății. În condițiile în care zona rurală este populată cu persoane de toate vârstele, de la nou-născuți până la persoane vârstnice, inclusiv femei însărcinate și persoane cu nevoi speciale sau cu posibilități materiale și financiare insuficiente unui nivel de viață decent, accesul acestora la servicii medicale, altele decât prin intermediul medicului de familie este limitat sau chiar inexistent, în lipsa unui medic de familie în comunitate.

În raportul realizat în aprilie 2021 este precizat că la nivel național, din informațiile furnizate la nivelul anului trecut de Casele județene de asigurări de sănătate, s-a constatat existența unui număr de 212 localități din mediul rural fără medic de familie și 665 de posturi de medic de familie vacante. „Astfel, din datele comunicate, pot fi reținute, cu titlu de exemplu, următoarele: – localități fără medic de familie: Alba – 13, Caraș-Severin – 14, Sălaj – 16, Buzău – 10, Hunedoara – 12; 4 – populația per cabinet de medicină de familie: în Botoșani – 2471/CM; Constanța – 2636/CM; Sălaj – 4774/CM; Suceava – 2259/CM (diferă de la un cabinet la altul)”, se menționează în raportul menționat anterior.
În ceea ce privește județul nostru, conform informațiilor transmise de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Argeș, în 2020 situația era următoarea: „170 de medici de familie în mediul rural, 2 localități fără medic de familie, 2 posturi vacante în mediul rural, 14 puncte de lucru”.
Între timp, situația se pare că a fost remediată. „Da. În acest moment în toate comunele din județ sunt cabinete ale medicilor de familie, unul, două sau trei. În 2020, în Nucșoara și într-o altă comună a existat această situație, dar între timp s-a ocupat”, ne-a precizat  Dr. Mariana Boşneag, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie (AMF) Argeş.
A.V.

Vezi și știrea  Pregătiri pentru începerea noului an școlar în unitățile de învățământ din Mioveni

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE