Săptămâna trecută, consilierii locali piteșteni au aprobat cuantumul burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiu, în anul 2021. S-a aprobat cuantumul pentru fiecare categorie de bursă, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021. Astfel, pentru bursa de performanță se va oferi lunar suma de 200 de lei, pentru bursa de merit – 150 de lei și pentru bursele de studiu și de ajutor social – câte 100 de lei.
A.V.
Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Piteștiului și fost deținut politic, va fi condus, mâine, pe ultimul drum
Martor al celei mai întunecate perioade din istoria recentă a României, Sergiu Rizescu – una dintre vocile importante ale…
