Răzvan Burleanu, președintele FRF, l-a premiat pe primarul Dan Stroe

Publicat pe : 1 noiembrie 2021

Distribuie știrea

Oficialii Federației Române de Fotbal (FRF) au efectuat, în luna octombrie, o vizită de lucru în comuna Bradu. Președintele Răzvan Burleanu a venit însoțit de secretarul general Gabriel Bodescu și de managerul departamentului de competiţii Felix Grigore. Aceștia s-au întâlnit la Bradu cu primarul Dan Stroe și cu Ionuț Nae, președintele Clubului Sportiv Real Bradu. Cu această ocazie, autoritățile locale au fost premiate pentru condițiile oferite sportivilor din localitate și pentru numărul mare de copii înscriși la secția fotbal din cadrul clubului Real Bradu.

 

„Am primit vizita domnului președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a venit împreună cu Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF și cu Felix Grigore, managerul de competiții. Aceștia au dorit să ne cunoască și să vadă Baza Sportivă de la Bradu. Au rămas plăcut impresionați de condițiile pe care le putem oferi sportivilor, dar mai ales de faptul că în momentul acesta avem legitimați la Real Bradu, la secția fotbal, aproximativ 150 de copii și juniori. L-au felicitat pe domnul primar Dan Stroe pentru implicarea de care a dat dovadă pentru a sprijini fotbalul” a precizat Ionuț Nae, președintele clubului Real Bradu.

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE