Un veteran de război, din Săpata, a fost vizitat, săptămâna trecută, de Laurențiu Micu, edilul șef al localității, cu ocazia împlinirii vârstei de 105 ani. Ilie Popa a fost bucuros de oaspeții sosiți și, împreună, au rămas, un timp, să depene amintirile bravului veteran de război. Acesta a primit tort cu dedicaţie şi o diplomă prin care administraţia locală îşi manifestă recunoştinţa pentru modelul de viață pe care îl reprezintă Ilie Popa la cei 105 ani de viaţă.
„Astăzi 11.09.2024 am avut onoarea de a-l premia pe domnul Ilie Popa, ultimul veteran în viață din comuna noastră, al celui de-al doilea Război Mondial, cu prilejul împlinirii onorabilei vârste de 105 ani.
La mulți ani nea Ilie, să ne fi sănătos! ” i-a urat primarul comunei Săpata, Laurenţiu Micu.
