Dan Rotaru, la al 48-lea volum de poezie!

Publicat pe : 30 septembrie 2024

Distribuie știrea

Dan Rotaru, cunoscut poet al iubirii, este în fața unui nou volum, intitulat ”Ocheade”. Poeme care, inițial, au fost oferite prietenilor pe un site de socializare. Mereu tânăr, mereu arzând pentru următorul poem, Dan Rotaru a ajuns, iată, la un record greu de egalat: 48 de cărți de poezie. Și nu se oprește aici!

Cariera i-a fost, de-a lungul anilor recunoscută de numeroase foruri de specialitate. Iată numai câteva din premiile obținute: Premiul literar Argeș (1970), pentru Teama de final; Premiul Convorbiri literare(1971), Festivalul Național Mihai Eminescu, Iași, pentru volumul Plânsul oglinzilor; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Craiova, pentru volumul Sunetul visării (1978), Premiul SLAST pentru poezie (1983), pentru volumul “Să-mi fii duminică în orice zi” (Tratat de iubire).

Cărțile sale au cunoscut o periodicitate aparte, jumătate dintre acestea fiind concepute și publicate doar în ultimii patru-cinci ani. O performanță în spatele căreia sălășluiește mult talent, multă muncă și, desigur – așa cum spune chiar poetul, Dumnezeu.

DIVINĂ NEDUMERIRE

Dan Rotaru: ”Deși este a 48-a carte care-mi poartă numele ”adunat” pe copertă, am emoții de parcă ar fi cea de debut, fapt ce mă îndrituiește să fiu convins că în paginile ei am pus suflet, suflet și iar suflet…

Îi mulțumesc, pentru bunăvoință și gentilețe, domnului Andy Barcan, directorul editurii „Hoffman”, îi mulțumesc, pentru ajutorul de prieten, doamnei Cristina Miliare, colega mea, și îi rog pe amândoi să se bucure împreună cu mine pentru această ieșire în lumea literelor a „OCHEADE”-lor mele!

Cu drag, cu prețuire și recunoștință.”

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE