Elena Lasconi: ”Anunțul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici”

Publicat pe : 6 ianuarie 2025

Distribuie știrea

 

Primărița Elena Lasconi de la Câmpulung, candidat USR la alegerile prezidențiale de la finalul lui 2024 (anulate de CCR), comentează faptul că liberalul Crin Antonescu a anunțat că ”se suspendă” din cursa pentru Cotroceni, în contextul prezidențialelor reprogramate în această primăvară.

”Anunțul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai știu pe unde să scoată cămașa după ce au făcut tot soiul de combinații dubioase. Ce combinații? Păi, cum zice domnul Simonis, cu gura lui, inclusiv cu voturile pentru Simion. Și este doar un exemplu. În vreme ce se lăudau la TV că sunt responsabili, că-i interesează soarta românilor, la masa discuțiilor se tot străduiau să mă pună să semnez că nu voi mai candida. Știu că i-am deranjat tare și sper ca noi toți, oamenii de bună-credință, să-i deranjăm și mai tare în următoarele luni.

Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România. Declarația domnului Crin Antonescu nu face altceva decât să întărească ce am spus de la bun început: nu interesul României, nu stabilitatea și drumul proeuropean al țării noastre au fost miza negocierilor din decembrie pentru formarea unei coaliții de guvernare, ci păstrarea privilegiilor lor.

Cu tot respectul pentru domnul Antonescu, dar nu este altceva decât o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii. Le e frică de democrație, sunt depășiți complet și de guvernare. Sunt complet rupți de realitate, de nevoile cetățenilor de la care iau taxe din ce în ce mai mari și care suportă toate scumpirile. Lupta cu corupția a rămas doar slogan, spitalele promise sunt tot pe hârtie, iar curățenia în aparatul bugetar e lăsată, iar, pe mai târziu.

La o lună după ce au anulat alegerile, nu doar că nu ne-au explicat cu dovezi solide de ce au făcut asta, dar nici măcar nu au dat un nou calendar pentru alegeri și habar nu au pe cine să-și pună candidat ca să nu le strice jocurile din spatele ușilor închise.

Poate acum înțelege toată lumea că negocierile de luna trecută au fost doar o mascaradă. Că PSD și PNL au arătat clar că nu vor să facă nimic bun pentru România și că nu te poți baza pe cuvântul lor.”, a scris Lasconi, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE