Din nou, Primăria Băbana (și inimosul ei primar, Bebe Ivan) este în fruntea luptei pentru reciclare. În trecut, comuna s-a remarcat pentru inițiativele de colectare selectivă. Pentru a reduce și mai mult cantitatea de gunoi, au fost distribuite familiilor containere de reciclare. Acum, se dorește trecerea la următorul pas!
Bebe Ivan: De la 1 ianuarie 2025 aplicăm, într-adevăr, sistemul dual. Adică, plătești gunoi atât cât dai. Cantitatea maximă care poate fi ridicată de societatea de profil este de 3 kilograme/familie. Nu se mai aplică multe din scutirile din anii trecuți, iar primăria a trebuit să plătească anumite diferențe.
Diferențe care, la noi, având un buget mult mai mic decât alții, contează. Sitemul este conceput, în primul rând, pentru că există cetățeni care nu produc gunoi. Aceia vor fi primii beneficiari. În al doilea rând, dorim să punem în valoare și containerele de compost pe care le-am pus la dispoziție în întreaga localitate. La noi, în mediul rural, se poate reduce cantitatea de gunoi, prin reciclare, până la zero. La bloc, e altceva. Nu ai unde să amplasezi aceste containere de compost, nu ai ce face cu îngrășământul rezultat etc. Însă aici… Așa încât, persoanele care reciclează vor plăti doar jumătate din taxa de 8 lei/persoană/lună. Vreau să ajungem la standardele europene în materie de reciclare și, dacă putem, să le depășim. Vreau ca mașina de gunoi să plece goală.
O inițiativă ambițioasă și, totodată, lăudabilă!
