În sfârșit, după decembrie 1989 este aniversată cum se cuvine ziua de 27 martie 1918 când, în condiții catastrofale pentru țara noastră, Basarabia s-a unit cu România.
Atenția oarecum suspectă acordată acestei aniversări în acest an nu poate decât, paradoxal, să ne îngrijoreze, evidențiind o schimbare de atitudine în problema relațiilor dintre România și Moldova. Dezvelirea unei statui a reginei Maria la Chișinău făcută și în prezența a numeroase oficialități din stânga Prutului, dar în absența Maiei Sandu, deranjată se pare de faptul că regina ține în mână o Biblie, fapt ce nu ar corespunde cu filosofia de viață a președintei, influențată mai mult de noile ideologii ale stăpânilor de la Bruxelles decât de tradiția poporului român, a reprezentat o inițiativă mai mult decât lăudabilă.
Însă ea se înscrie pe linia tot mai evidentă a intențiilor unioniste care însă nu par a avea același izvor ca acum mai bine de o sută de ani. Sincer, mie îmi cam miroase a sânge și mă rog la Dumnezeu să nu fie așa. O unire a Basarabiei cu România ca urmare a intrării acesteia în Uniunea Europeană ar duce granița N.A.T.O. cu Rusia pe Nistru și s-ar schimba toate datele problemei.
Am făcut această lungă introducere pentru a scoate în evidență un alt aspect. La 1 aprilie ar fi trebuit să se comemoreze masacrul de la Fântâna Albă, însă, în afară de Biserică, celelalte instituții ale statului au păstrat o tăcere condamnabilă, cu toate că în anul 2011 a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”. O să spuneți că atunci erau alte vremuri… Perfect adevărat.
Marți, 1 aprilie 2025 s-au împlinit 84 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. La 1 aprilie 1941, aproximativ 3.000 de români, în cea mai mare parte copii, femei și bătrâni au fost uciși la ordinul autorităților ucrainene. Trebuie spus că era în ziua de Sfintele Paști. Numărul exact al celor uciși nu-l știe decât bunul Dumnezeu, pentru că el diferă în funcție de sursa de la care provine.
Autoritățile ucrainene au făcut totul pentru a mușamaliza acest atac sălbatic la adresa populației românești din nordul Bucovinei. Nu mai departe, cu prilejul împlinirii a 81 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de Cultură, a postat pe Facebook un videoclip în care se afirmă că pe 1 aprilie 1940 au fost împușcate aproximativ 50 de persoane, fără a se specifica de ce naționalitate au fost. Aceasta, cu toate că tot în acest videoclip se afirmă că toată această tragedie de mari proporții, minimalizată intenționat de autori, ar fi fost pusă la cale de serviciile secrete românești. Incredibil! De asemenea, se tot repetă că vinovați sunt grănicerii ruși, o altă minciună ordinară.
Călăul care a ordonat masacrul este generalul ucrainian Vasily Timofeevich Sergienko, iar cei care au executat ordinul au fost grănicerii ucraineni din Detașamentul 97 grăniceri din Cernăuți. Așa că, mai ușor cu „grănicerii ruși”…
Măcelul de la Fântâna Albă a fost premeditat, după cum se va vedea, de autoritățile ucrainene (din 1917 Ucraina a funcționat ca entitate statală, Republica Sovietică Socialistă Ucraina și așa o vom considera ca atare în continuare). În sprijinul ideii că totul a fost premeditat stau propaganda făcută în rândul populației românești de către N.K.V.D., care a răspândit zvonul că vor fi lăsați să treacă granița în România, dar și cele cinci gropi comune care erau deja săpate în Pădurea Varnița.
Pe acest fond, peste 3.000 de români din mai multe sate de pe Valea Siretului au format o coloană pașnică, purtând în frunte un steag alb, cu însemne religioase, icoane, prapuri și cruci de cetină. Era, cum am mai spus, ziua Sfintelor Paști. Erau atât de convinși de faptul că vor fi lăsați să treacă în România, încât în coloană erau familii întregi, femei, bătrâni și copii. Coloana se întindea pe 2 Km. Când s-au apropiat de punctul de graniță Fântâna Albă, într-o poiană din Pădurea Varnița s-au trezit înconjurați de trupe care au tras cu mitralierele în plin. Cei care au încercat să scape fugind prin pădure au fost vânați de trupe călare și spintecați cu săbiile. O parte din răniți, inclusiv femei și copii au fost legați de cozile cailor și târâți spre gropile comune până deveneau grămezi informe de carne. Nici hunii nu făceau așa ceva! Mulți au fost îngropați de vii. Aceeași soartă au avut și cei care, de cele mai multe ori răniți, reușiseră să ajungă la casele lor. S-au săpat gropi comune la marginea satelor. Supraviețuitorii spun că noaptea se auzeau murmurele celor îngropați de vii. Ei sunt martirii neamului românesc. Lașitatea de care se dă dovadă astăzi nu va rămâne neconsemnată în istorie. Și nici nepedepsită. Dumnezeu să-i odihnească în pace.
Hristos a înviat!
Prof. dr. Cornel Carp
