# (Câmpulung, Muscel, 30 mai 1854 – Craiova, 30 ianuarie 1897). Membru corespondent al Academiei Române (3 aprilie 1889). # Matematician, astronom, profesor universitar
Încă din clasele primare pe care le-a urmat la Câmpulung, Constantin Gogu a dovedit înclinații deosebite pentru matematică. Fără îndoială că aplecarea spre științele exacte a moștenit-o din familie, mama sa, din două căsătorii, având patru copii, toți matematicieni. Liceul Matei Basarab, Bucureşti (1873), Facultatea de Matematică, Sorbona (1878), Şcoala de Astronomie, Observatorul din Paris (1881).
Aici este remarcat de profesorul Felix Tisserand, directorul Observatorului. Doctorat, matematici, astronomie, Sorbona, Franța (1882); specializare aprofundată, mecanică celestă. Teza sa de doctorat, susținută, așadar, la Sorbona (7 februarie 1882), a tratat studiul inegalităților de lungă perioadă în mișcarea Lunii, datorită acțiunilor perturbatoare ale lui Marte.
A făcut senzație în lumea științifică, cu atât mai mult cu cât a corectat metodele și teoriile de calcul ale unor astronomi cu reputație cum erau cele ale americanului John N. Stockwell sau ale englezului Nelson în calculul coeficientului de inegalitate lunară și corectitudinea calculelor lui Boris Delaunay, teză citată în mai multe lucrări de mecanică cerească. Bazat pe calcule laborioase, determină cu precizie coeficientul de perturbare a mișcărilor Lunii, concluzii care ulterior au fost omologate de comunitatea științifică.
Așadar, o intrare ”en fanfare”, la numai 28 de ani, în rândul marilor matematicieni și astronomi. Fiind vorba de doctoratul în sine, Constantin Gogu este al treilea dintre matematicienii români, după Spiru Haret și David Emanuel, care a obținut, în mod prestigios, acest titlu la Sorbona. Îi va urma Nicolae Coculescu.
Întors în țară, din 1882 și până în 1887 este profesor de geometrie analitică la facultatea de Științe a Universității București. Printre studenții străluciți pe care i-a avut, pe primul loc s-a situat Gheorghe Țițeica (1873-1939, membru titular al Academiei Romîne, 1913), cel care a și condus această catedră după moartea prematură a lui Constantin Gogu (la numai 42 de ani). Ulterior, în memoriile sale, Gheorghe Țițeica vorbește strălucit despre profesorul său.
Activitate didactică, geometrie analitică, Facultatea de Ştiințe, Bucureşti colaborări, Şcoala de Poduri şi Şosele, Şcoala de Ofițeri Artilerie şi Geniu, Şcoala de Arhitectură, Seminarul Nifon, Bucureşti (1887~1897). Ultima instituție este, probabil, inclusă în calendarul marelui matematician din motive sentimentale, pentru că mama sa, născută Rusailă, era nepoata Mitropolitului Nifon (1789-1875), ctitorul acestui seminar și mare personalitate a Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XIX-lea.
Preşedinte fondator, Societatea Amicii Ştiințelor Matematice (1894), revista Gazeta Matematică (1895), preşedinte, Societatea Română de Ştiințe (1897). Volume importante: Sur une inégalité lunaire à longue période due à l’atraction perturbatrice de Mars (1880), On the numerical value of the coeficient due to the action of Mars (1882), Sur une inégalité de la lunaire à longue période (1885).
În 1894 a întemeiat la Bucureşti Societatea „Amicii ştiinţelor matematice”. A fost preocupat de teoria mişcării Lunii, de variaţia gravităţii cu latitudinea, de calendar.
Inițiator al astronomiei moderne din România, apropiat preocupărilor ştiințifice ale intelectualilor din Argeş-Muscel. Recunoaşteri naționale şi internaționale, antume şi postume. Înmormântat, Câmpulung. Contribuții speciale în domeniile evoluției matematicilor superioare, amplificării cercetării astronomice, conlucrării ştiințifice europene.
Extras din lucrarea ”ARGEȘENI ȘI MUSCELENI ÎN ACADEMIA ROMÂNĂ” – ÎN CURS DE APARIȚIE
