În martie 2026 va începe forarea tunelului Poiana, cel mai lung de pe Autostrada Sibiu-Pitești, care este situat pe secțiunea 3, Cornetu-Tigveni. Lungimea tunelului va fi de 1,78 km şi va fi format din 2 galerii, cu câte 2 benzi de circulație pe sens. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a publicat pe pagina sa de socializare prima imagine cu TBM-ul care va fora tunelul.
”Instalația de foraj a intrat în teste la producător și urmează să fie demontată și transportată spre țară. Aceasta va ajunge în portul Constanța în luna octombrie, după care se vor organiza transporturi agabaritice către șantier. Aproximativ în luna martie a anului viitor, preconizăm începerea forajului la tunel.”, a transmis Scrioșteanu. Potrivit contractului, tronsonul 3 al Autostrăzii Sibiu-Pitești va fi gata pe 1 decembrie 2028, dar sunt în discuție și scenarii mai pesimiste care indică anul 2029 ca termen de finalizare.
