Telemedicina și teleradiologia vor deveni realitate în România

Publicat pe : 30 martie 2026

Distribuie știrea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a pus în transparență decizională ordinul de ministru care introduce și reglementează utilizarea teleradiologiei și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice. Asta înseamnă acces mai bun al pacienților la servicii de specialitate, un vis care devine realitate și în România.

”Pentru prima dată, facem schimbări reale în modul în care funcționează telemedicina și teleradiologia în sistemul de sănătate.

Am pus în transparență decizională ordinul de ministru care introduce și reglementează utilizarea teleradiologiei și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice.

Interpretarea nu mai este limitată de locație, ci se bazează pe expertiza medicului. Radiologia devine astfel un serviciu conectat, modern, care poate răspunde mai rapid nevoilor pacienților.

Altfel spus, aducem diagnosticul mai aproape de oameni.

Pentru că în multe unități medicale există echipamente performante, dar accesul la interpretare rapidă este limitat. Iar rezultatul îl știm: întârzieri, liste de așteptare, pacienți nevoiți să meargă în alte orașe.

Corectăm exact acest blocaj:

– Permitem utilizarea teleradiologiei la scară reală

– Reducem timpul de interpretare a investigațiilor imagistice

– Creștem accesul pacienților la diagnostic, inclusiv în zonele unde accesul este limitat

– Folosim mai eficient echipamentele deja existente

– Conectăm serviciile medicale într-un sistem dogital integrat

Aceste modificări dezvoltă telemedicina și teleradiologia în România, ca parte a unui sistem de sănătate modern.

Foarte important: calitatea actului medical rămâne prioritară. Diagnosticul trebuie să fie la același nivel de acuratețe, iar informațiile clinice și protocoalele sunt obligatorii. În același timp, sistemele digitale vor respecta standarde stricte de securitate cibernetică, pentru protejarea datelor medicale.

Direcția este clară: un sistem de sănătate conectat, în care pacientul primește răspuns mai rapid, aproape de casă.

Digitalizarea în sănătate înseamnă timp câștigat pentru medici și acces mai bun pentru oameni.”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE