Focul lui Sumedru a fost aprins şi în comuna Bradu. Cătălin Teodorescu a petrecut alături de brădeni

Publicat pe : 29 octombrie 2012

Distribuie știrea

Mii de oameni au aprins joi seară Focul lui Sumedru. În multe sate şi oraşe argeşene, localnicii s-au strâns în jurul focurilor să prăznuiască trecerea la iarna şi să se bucure de toamna care le-a umplut cămările. Sărbătoarea Focului lui Sumedru a prins în comuna Bradu, chiar dacă localnicii nu au fost obişnuiţi cu o asemenea manifestare. Cu o organizare bună şi cu un foc pe măsură, petrecerea a fost una de succes. „Este întradevăr o tradiţie frumoasă şi e foarte bine că primarul Florin Frătică se străduieşte să o implementeze şi în această comună chiar dacă ea nu a fost o obişnuinţă”, a declarat

consilierul judeţean şi candidat pentru Camera Deputaţilor din partea Alianţei România Dreaptă, Cătălin Teodorescu. Deşi a fost primul an în care a fost aprins Focul lui Sumedru la Bradu, oamenii s-au strâns în jurul celor patru focuri aprinse în comună, şi s-au distrat ore în şir. Nu au lipsit horele din jurul focului, hore în care s-au prins şi Cătălin Teodorescu şi Florin Frătică, alături de sutele de brădeni care s-au distrat până la orele târzii ale serii.  „Am venit aici cu plăcere, la invitaţia domnului primar, la invitaţia mai multor prieteni pe care-i am în comuna Bradu şi o s-o fac cu plăcere de fiecare dată”, a spus Cătălin Teodorescu.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE