# Gura lumii: Coteț – noul președinte al PNL Argeș!
Este de mare actualitate faptul că PNL Argeș împarte puterea între șefa Alina Gorghiu și senatorul Mihai Coteț. Aroganța lui Nicușor Dan, de a nominaliza un premier liberal fără consultarea liderului Ilie Bolojan a creat două tabere în interiorul aceluiași partid. În Argeș, Alina Gorghiu și (susține domnia sa) majoritatea primarilor liberali au agreat aripa Veștea, în timp ce Mihai Coteț și-a exprimat susținerea totală pentru Ilie Bolojan, care a primit sprijin important la nivelul central al partidului, împotriva lui Adrian Veștea.
În acest caz, la Argeș se complică treburile. Pentru că, indiferent cum vor evolua negocierile la București și cine va fi viitorul premier al României, Alina Gorghiu și Mihai Coteț și-au declarat război. Nu pe față, nici pe spate, dar urmează o noapte a cuțitelor lungi.
Ce spune Gelu Tofan, fost liberal argeșean cu nume greu, azi social-democrat și administrator public al Piteștiului, despre ce se petrece la PNL Argeș?
”Îl caracterizează pe Mihai Coteț. El întotdeauna și-a exclus adversarii din interiorul partidului cum a făcut și cu mine, cu Tiberiu Irimia, cu Ana Stan. Așa caută și în acest moment, să o elimine pe Alina Gorghiu din partid, cu toate că va fi foarte greu. Nu pot să spun că țin cu unul sau cu celălalt, amândoi mi-au fost ostili, dar Mihai Coteț trebuia să țină cont de decizia lor internă, a primarilor care i-au mandatat să-l susțină pe Veștea. Dacă Mihai Coteț își alege alt drum, înseamnă că decizia politică de la Argeș nu o respectă și dacă nu o respectă, ar trebui suspendat și exclus, așa cum am fost eu. Îi sugerez Alinei Gorghiu să ia măsuri cu Mihai Coteț că nu respectă decizia organizației.”, a declarat Gelu Tofan pentru Atitudine în Argeș.
Gura lumii: Coteț – noul președinte al PNL Argeș
Lumea vorbește, însă, că se va întâmpla exact invers. Adică Alina Gorghiu va fi tratată ca o rătăcită de partid, poate chiar va fi exclusă. Iar conducerea organizației județene a PNL va reveni, cumva firesc, lui Mihai Coteț. Fiecare din cei doi și-a ales, săptămâna trecută, un drum separat: Gorghiu să îl susțină pe Veștea, Coteț să fie un bun soldat de casă și să meargă pe mâna lui Bolojan. Cele mai multe voci susțin că ultimul a făcut mișcarea câștigătoare.
Cel puțin pe termen lung, în cazul în care Alina G. câștigă un fotoliu de ministru, zilele astea. Se mai șoptește că aripa desprinsă deja din PNL va încerca să rămână în partid, și să propulseze pe cineva – probabil pe Cătălin Predoiu – direct pentru șefia PNL.
Primele mișcări au fost făcute, cu mult discutata acțiune în instanță de săptămâna trecută. Victorie de etapă, doar, pentru aripa Gorghiu/Predoiu. Vom vedea ce mai urmează, că de politică știm că e curv….!
