El, scund, crăcănat și clăpăug, cu nasul coroiat și foarte timid. Ea, nu o frumusețe, scundă, ten brun, ochi mari și sclipitori. El, deosebit de cult, calm, născut parcă pentru o altă vreme, pasionat de botanică și filatelie. Ea, cu o cultură vastă, o poetă talentată, vorbește fluent mai multe limbi străine, posedă un farmec aparte ce o face remarcată cu ușurință în saloanele Bucureștiului. Aceste calități o vor ajuta să ajungă în preajma reginei Elisabeta, ca domnișoară de onoare.
El, principele Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzolern, născut la 24 august 1865, fiu al lui Leopold de Hohenzolern, fratele lui Carol I al României. A studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen. La 14 noiembrie 1886 este încorporat ca sublocotent în Armata României.
A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani urcând de la gradul de sublocotent la cel de mareșal. În noiembrie 1888, la 23 de ani, devine Principe Moștenitor al Coroanei României și va rămâne așa timp de 26 de ani.
Ea, Elena Văcărescu, s-a născut la 21 septembrie 1864 la București, fiind fiica diplomatului Ioan Văcărescu și a Eufrosinei Fălcoianu. Pe linie paternă era descendentă a renumitei familii a Văcăreștilor, bunicul ei fiind Iancu Văcărescu, iar străbunicul, primul poet al românilor, Enăchiță Văcărescu. După mamă, era înrudită cu familiile Cantacuzino și Rosetti. Încă din copilărie a avut parte de o educație aleasă, la început a crescut cu o guvernantă engleză, apoi cu profesori de la București, fiind obligată, din cauza bolii, să se pregătească în satul Văcăreștilor. Și-a desăvârșit studiile la Paris, unde a studiat filosofia, istoria și arta poetică. Elena Văcărescu a urmat cursurile Universității din Sorbona, având profesori celebri, precum Sully Prudhomme, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, Leconte de Lisle, Jose-Maria de Heredia și alții.
În 1886 publică, la Paris, primul ei volum de versuri, intitulat ”Chants d’Aurore”, care a primit numeroase cronici favorabile și a fost recompensat cu un premiu special al Academiei Franceze.
În 1888, la 24 de ani, revine în țară pentru a fi domnișoară de onoare la nunta reginei Elisabeta, care avea și ea încercări poetice, publicând sub pseudonimul Carmen Sylva. Argumente suficiente pentru a se închega între ele o prietenie ce va rămâne până la finalul vieții.
Prezentă zilnic în apropierea reginei, întâlnirea cu Ferdinand a fost inevitabilă, între ei înfiripându-se o frumoasă prietenie. Este foarte adevărat că liantul care i-a apropiat nu a fost frumusețea fizică, ci cultura deosebită și frumusețea spirituală. Regina, cu sufletul ei de poetă, a fost încântată de idila dintre cei doi, încurajându-le relația. Mai mult decât atât, fără să știe Regele Carol, cei doi s-au logodit cu consimțământul reginei, în biblioteca palatului regal.
Desele apariții împreună, atrag atenția, bârfele ajungând repede la urechile regelui Carol … și gata, jocul a luat sfârșit. Intervin corfeii din Senat, P.P.Carp și Lascăr Catargiu. Nu permitea Constituția. Pentru stabilitate pe plan intern, dar și pentru menținerea unui sistem de alianțe avantajos pe plan extern, moștenitorul tronului era obligat să se căsătorească cu o prințesă dintr-o Casă Regală a Europei. Drept urmare, într-o discuție pe această temă cu regele Carol, Lascăr Catargiu i-a retezat-o scurt: „Majestate, aiasta nu se poate!”
Ce a urmat, știm. Ferdinand s-a căsătorit cu Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, prințesă a Marii Britanii și Irlandei, care avea un singur defect, era foarte frumoasă. Elena Văcărescu a fost exilată la Paris și nu s-a căsătorit niciodată. A cotribuit însă, ca nimeni alcineva, la promovarea intereselor românilor în capitala Franței: traduce în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Octavian Goga și alții. Militează pentru realizarea Marii Uniri în 1918. Ferdinand nu uită și, în 1919, o numește secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor. Guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. În 1925 devine prima femeie membru de onoare al Academiei Române.
Prof. dr. Cornel Carp
