Guvernul USL a luat măsurile corecte

Publicat pe : 18 noiembrie 2013

Distribuie știrea

În ultima perioadă, Guvernul Ponta a luat măsuri corecte şi necesare care se vor reflecta cât de curând în nivelul de trai al unor largi categorii socio-profesionale. Astfel, vor creşte salariile pentru acele categorii care aveau nevoie, salariul minim va creşte la 900 de lei, iar numărul beneficiarilor va fi de circa 800.000 la nivel naţional. Pe de altă parte, anul acesta au fost indexate pensiile cu rata inflaţiei, iar la începutul lui 2014 vor creşte din nou, peste rata inflaţiei (inflaţie puţin peste 2%, în condiţiile unor măriri de pensii de aproape 4%). Peste 5.000.000 de români vor beneficia de această decizie.

Vezi și știrea  Șoc (și groază) la PNL Argeș! Mulți primari o regretă pe Alina Gorghiu!

Vor creşte salariile pentru medici rezidenţi, profesori debutanţi şi alte categorii în funcţie de acoperirea bugetară. La nivel naţional sunt zeci de mii de beneficiari.
Guvernul ia în calcul şi reducerea CAS, de la mijlocul anului 2014, pentru a avea efect de multiplicare mai mare în economie. Beneficiare vor fi toate firmele din România! Să nu se uite şi că TVA- redus iar cota unică se menţine la nivelul actual, măsuri care vizează aproape toţi cetăţenii ţării, dar şi agenţii economici.
Biroul de presă al Partidului Conservator, Filiala  Argeş

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE